O nouă Transalpină! Un vechi drum roman, folosit și de oștile lui Mihai Viteazul va fi asfaltat

O nouă Transalpină! Un vechi drum roman, folosit și de oștile lui Mihai Viteazul va fi asfaltat

A început construirea uneia dintre cele mai spectaculoase şosele din România, pe crestele Munţilor Vulcan, care va lega judeţele Hunedoara şi Gorj. Vechiul drum, aproape inaccesibil autoturismelor, are o istorie aparte: a fost folosit de romanii care au invadat Dacia, dar şi de Mihai Viteazul.

Un drum istoric de piatră şi pământ care străbate crestele Munţilor Vâlcan, ajungând la 1.700 de metri altitudine va fi transformat în acest an într-o şosea menită să concureze în spectaculozitate cu mai celebrele Transalpina şi Transfăgărăşanu, susţin reprezentaţii Consiliului Judeţean Hunedoara, care însă nu au precizat valoare investiţiei.

Primul strat de asfalt de pe Drumul Judeţean 664 a fost turnat în Pasul Vâlcan, iar Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan, susţine că până la sfârşitul lunii august se va putea circula în condiţii bune pe circa 10 kilometri ai noii şosele moderne, din Pasul Vâlcan până la intrarea în judeţul Gorj. Din 2014 şoseaua este modernizată pe tronsonul de patru kilometri Vulcan – Pasul Vâlcan.

Primul strat de asfalt
De la limita dintre cele două judeţe, marcată de un monument al eroilor Primului Război Mondial, şi până în satul Schela, autorităţile din Gorj vor asfalta până în 2018 alţi 18 kilometri. Drumul Judeţean 664 are o lungime totală de aproximativ 45 de kilometri şi leagă municipiile Târgu Jiu spre Vulcan, însă în zona de munte, pe o porţiune de circa 20 de kilometri, este aproape inaccesibil autoturismelor.
„Zilele trecute au fost începute lucrările la acest drum judeţean, care va lega cele două judeţe învecinate. Ne dorim să fie un al treilea drum trans-montan, după Transalpina şi Transfăgărăşanu. Noua şosea va concura cu ele la spectaculozitatea peisajelor montane pe care le străbate. Va fi un drum care o dată cu modernizarea lui va deschide accesul din Gorj spre Valea Jiului şi, bineînţeles, spre oraşul nostru”, a declarat Cristian Merişanu, viceprimarul municipiului Vulcan.

Drum istoric

Noua Transalpina, după cum este numit deja Drumul Judeţean 664, va oferi nu numai privelişti impresionante, dar şi repere istorice.

„O porţiune a sa a fost un drum dacic, pe care au trecut romanii când au invadat aceste teritorii. De asemenea, în anul 1600, pe aici a trecut Mihai Viteazul în drumul său spre Viena”, spune viceprimarul. O legendă arată că în locul Poiana lui Mihai, calul său a murit din cauza efortului, astfel că Mihai Viteazul şi-a continuat aventura pe jos, prin Pasul Vulcan. O statuie ecvestră a voievodului muntean, amplasată în zona turistică a Pasului Vâlcan, aminteşte de legenda lui Mihai Viteazul. O altă legendă, promovată de autorităţile locale din Valea Jiului spune că în Pasul Vulcan ar fi existat Castelul din Carpaţi, locul misterios descris de celebrul scriitor Jules Verne.
În anii Primului Război Mondial în Pasul Vâlcan s-au dat lupte crâncene soldate cu sute de victime. „Pe marginea drumului încă mai pot fi văzute tranşeele săpate în anii războiului”, spune Cristian Merişanu.

Patru kilometri construiţi pe fonduri UE
Primii patru kilometri ai Drumului Judeţean 664 dintre Vulcan şi Târgu Jiu au fost transformaţi dintr-un drum forestier într-o şosea modernă în anul 2014, în urma unui proiect finanţat de Uniunea Europeană. Investiţia de 12 milioane de lei a însemnat construirea porţiunii de la marginea municipiului până în Pasul Vâlcan, o zonă turistică pe care autorităţile locale au vrut să o transforme într-o staţiune. În 2012, tot aici a fost inaugurată şi o telegondolă, însă ambele investiţii nu au dus la revigorarea aşteptată a  turismului din zonă. „Dar, cu acest drum, se va deschide şi Pasul Vâlcan şi avem speranţe să devină o zonă turistică modernă”, spune viceprimarul din Valea Jiului.

Sursă: Adevarul.ro

 

 

Despre autor

Maria Ștefan este voluntar și autor în cadrul Turism Istoric, unde scrie despre destinații, patrimoniu și poveștile mai puțin cunoscute ale locurilor. Pasionată de călătorii și de istoria ascunsă din spatele fiecărui oraș sau monument, urmărește să transforme fiecare articol într-o invitație la descoperire. Prin textele sale, îmbină informația istorică cu farmecul călătoriei, punând în valoare locuri care merită redescoperite.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit

De peste 10 ani apărăm istoria României. Cu fapte.

Fără zgomot. Fără senzațional.
Cu rezultate concrete.

Ce am făcut prin Asociația Turism Istoric:

  • 🏛️ Zeci de tururi ghidate gratuite în cartiere ignorate și zone mai puțin turistice
  • 🖼️ Expoziții vizitate de mii de oameni, inclusiv în cadrul Nopții Muzeelor
  • 📜 Documentarea forturilor Bucureștiului, a arhitecturii interbelice și a patrimoniului urban
  • 🌐 Platforme online cu peste 100.000 de cititori lunar
  • 🗺️ Cartografierea detaliilor uitate ale orașului: feronerie, plăcuțe vechi, străzi, clădiri

👉 Aceste proiecte pot continua cu ajutorul tău.

Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Nu te costă nimic. Dar contează enorm.

Contact

Dacă aveți povești interesante despre locuri din România sau din lume și doriți să le publicați, puteți să ne scrieți pe adresa de email a redacției: turismistoric@gmail.com

DONEAZĂ

De peste 10 ani aducem istoria mai aproape de oameni

Documentăm patrimoniul urban, realizăm tururi ghidate gratuite, expoziții și proiecte educaționale.
Construim platforme editoriale și arhive digitale. Lucrăm cu orașul real, nu cu clișee turistice.

O mare parte din ceea ce facem este gratuit.
Dacă vrei ca aceste proiecte să continue, ne poți susține direct.

Susține Asociația Turism Istoric. Susține patrimoniul.