Unul dintre toposurile bucureştene care s-au bucurat de o faimă deosebită în prima jumătate a secolului al XIX-lea este Hanul Manuc. Această faimă se datorește în cea mai mare măsură lui Manuc Bei, un diplomat armean si un negustor faimos.
Bogat, puternic prin relațiile politice pe care și le-a făcut, el urcă scara măririlor cu mare uşurință, încărcat de titluri și notorietate, dar se prăbușește la un moment dat când nimeni nu se aștepta.
Istoricul Hanului Manuc, pentru epoca sa de început, ar fi incomplet fără o schiță biografică, pentru că mai târziu hanul urmează destinul familiei si averii stăpânului său. În anul 1806 Manuc ajunge în capitala Țării Românești, într-un context politic destul de tulbure, mai precis războiul ruso-turc, în care se pare că a fost destul de activ şi Manuc.
Construcția hanului începe în a doua jumătate a aceluiași an, aceasta fiind terminată în 1808. Arhitectura hanului lui Manuc este astăzi inconfundabilă, orice bucureştean putând distinge clădirea din piaţa Unirii prin acoperişul său unic, prin senzaţia de fortăreaţă care adăpostea în orice clipă călători întârziaţi. Însă hanul nu a arătat aşa de la începuturile sale.
Un loc faimos în veacul al XIX-lea
Din descrierile de la începutul secolului al XIX-lea putem afla că la subsol se aflau 15 pivniţe boltite, la parter existau 23 de prăvălii, două saloane mari, zece magazii, camere de servitori, bucătării și un tunel în care încăpeau cam 500 de persoane. Etajul dispunea de 107 odăi, cele mai multe folosite pentru oaspeți. Între faţada dinspre Dâmbovița și râu se costruise un chei de piatră, lat de peste un metru.
Mai târziu, după ce Dâmbovița a fost canalizată pentru deschiderea Halei de Carne, lângă această fațadă s-au adăugat câteva prăvălii. La mijlocul secolului al XIX-lea hanul este cumpărat de pitarul Dimitrie Iconomidis (Economu), lăsându-l prin testament celor trei copii. Aceștia continuă să exploateze hanul până în 1860, când îl dau în arendă lui Milan Lomovici.
Dincolo de aceste nume care se perindă în istoria hanului rămâne emblematic cel al primului proprietar, Manuc Bei, o legenda în sine, care a lăsat capitalei noastre o comoară de nepreţuit.
Autor: Popescu Marina