Lacul Sfânta Ana este singurul lac vulcanic din România. Este situat în masivul Ciomatu din județul Harghita, pe stânga râului Olt, în apropiere de stațiunea Tușnad. Dincolo de frumusețea sa recunoscută la nivel european, localnicii mai vorbesc de un lucru uluitor:  aceştia spun că știu cu precizie dacă vor avea loc schimbări ale vremii, în funcţie de manifestările lacului.

Turiștii veniți la lacul Sfânta Ana nu au nevoie de prognozele meteorologilor pentru a afla cum va fi vremea, ei având la îndemână o metodă empirică, dar exactă, oferită de muntele vulcanic: cele două fisuri formate în munte care prevestesc vremea. Localnicii știu că “Dacă emanațiile din fisuri pișcă la nas, atunci e semn de furtună, iar dacă nu, ziua va fi însorită, tocmai potrivită pentru drumeții”. Fenomenul are o explicație științifică. În munte se desfășoară încă o activitate post-vulcanică, sensibilă la orice schimbare a presiunii atmosferice. Când presiunea atmosferică scade, gazele, precum bioxidul de carbon și sulful, urcă spre suprafață și inundă fisurile cu un miros înțepător, semn că vine ploaia.

Lacul este așezat pe fundul craterului unui vulcan stins, denumit Ciomatu Mare (în maghiară Nagy-Csomád), din masivul vulcanic Puciosu, locul celei mai recente erupții vulcanice în Carpați și în Europa de Est, care a avut loc acum câteva zeci de mii de ani (probabil mai recent de acum 42.000 ani).

Lacul Sfânta Ana se află la o altitudine de 946 m. De formă aproape circulară, similar cu o paletă de pictor, are o lungime de 620 m și o lățime maximă de 460 m, o suprafață de 19,50 ha și o adâncime maximă de 7 m. Lacul își completează apele numai din precipitații, neavând izvoare. Puritatea apei se apropie de aceea a apei distilate, cu numai 0,0029 ml minerale. Capacitatea trofică redusă a apei lacului se datorează și emanațiilor mofetice prin fundul lacului și prin pereții craterului.

Lângă lac se află o capelă romano-catolică cu hramul Sfintei Ana.

Legende despre acest lac

Doi tineri trebuiau să se căsătorească. Fata, pe nume Ana, care urma să devină soție, nu dorea acest lucru deoarece părinții o obligau să se căsătorească numai pentru a pune mâna pe averea tânărului, care era destul de necioplit în ale măritișului. În seara nunții, mireasa a fugit și s-a aruncat în acest lac, trupul ei neînsuflețit nefiind găsit nici în ziua de astăzi. Din această cauză lacul poartă numele acelei fete. În fiecare an, de hramul Sf. Ana, lacul este sfințit de către mitropolie.

Odinioară, prin aceste locuri trăiau doi tirani care erau frați. Unul stăpânea o cetate pe vârful Puciosul din apropiere, celălalt, o cetate situată pe locul actualului lac. Stăpânul cetății de pe Puciosul avea o caleașcă minunată, câștigată la zaruri, fapt ce a stârnit invidia fratelui său, care a pus rămășag că a doua zi va veni în vizită cu o caleașcă și mai măreață. Pentru a câștiga rămășagul, tiranul pune să fie înhămate la caleașca sa opt din cele mai frumoase fete din împrejurimi. Caleașca fiind foarte grea, acestea nu au putut să o urnească, fapt ce a dezlănțuit mânia stăpânului, care a început să le biciuiască. Una din fete, pe nume Ana, l-a blestemat pe stăpânul cel mârșav. Blestemul fetei s-a împlinit numaidecât: s-a pornit o furtună îngrozitoare, cu fulgere și tunete, cutremure, iar cetatea, împreună cu tiranul ei, s-a scufundat în flăcări. În locul cetății de odinioară s-a format un lac albastru și liniștit, numit de locuitorii din zonă Lacul Sfânta Ana.

Sursă: Wikipedia