Conceptul de masonerie face referire la existența unui ordin inițiatic al căror membrii sunt înfrățiți prin idealuri comune morale, spirituale și sociale. Societățile masonice prezente în toată lumea se regăsesc sub forma unor obediențe autonome sub denumirea de ”Loje”, ”Mari Loji” sau de ”Mare Orient” (grupări de loji). Activitatea acestor obediențe este dictată de proveniența ”Ritului”. Ritul este maniera în care aceste obediențe își structurează munca de colectiv a lojilor sub forma unui cumul de ceremonii. În lume există peste 100 de rituri masonice. Cele mai răspândite sunt: ”Ritul York”, ”Ritul Scoțian Antic și Acceptat”, ”Ritul Francez” (sau modern).
Masoneria Egipteană se distinge de toate aceste rituri masonice prin anumite caracteristici și mai ales prin referința sa principală la Egipt, ale cărui antice mistere pretinde că le continuă. Ele se opun astfel curentului ”scoțian”, de spirit cavaleresc, pentru care Pământul Sfânt rămâne cel al Ierusalimului, al cărui Templu i-ar fi plăcut să-l reconstruiască. Dintre toate curentele masonice, curentul egiptean este cel mai ocultat fiind destul de departe de creștinism, doctrinele sale apropriindu-l mai degrabă de hermetismul alexandrin, legat de misteriile revelate umanității de către zeul Hermes-Toth (miturile Isis, Osiris, Horus și Seth) și de perioada de prosperitate a orașului Alexandria. Conform curentului filosofic hermetic premisa comunicării o reprezintă dorinţa omului de a accede la o cunoaştere superioară.
În interiorul Masoneriei universale, Riturile ”Egiptene” apar ca mici secte respinse de marile obediențe din diverse motive, acuzate mai ales că fac ”trafic de grade” deoarece nu practică cele trei trepte fundamentale ale masoneriei propriu-zise (Ucenic, Campion, Maestru) ele fiind construite totuși asemănător (ritualuri, inițieri, scară de grade etc), membrii lor fiind adesea Francmasoni.
Francamsoneria egipteană, în gradele sale înalte dezvoltă conceptele hermetice, alchimice si de înaltă magie.
Principalele Rituri ale Masoneriei Egiptene sunt: ”Ritul de Misraim”, apărut în epoca Imperiului napoleonian, ”Ritul de Memfis” apărut în timpul domniei lui Ludovic-Filip și Ritul de ”Memfis-Misraim”, rod al unirii celor două Rituri, operate la sfârșitul secolului al XIX–lea.
Masoneria Egipteană a început să se dezvolte în secolul al XVIII–lea datorită unor factori diverși: moda Egiptului antic sau ”egiptomania”, marele avânt al Francmasoneriei și dorința de a concura Masoneria Scoțiană; gustul pentru hermetism și tradițiile secrete. Campania lui Bonaparte în Egipt a contribuit și ea la avantul Masoneriei. În epoca Luminilor și sub Imperiul napoleonian, se pot lega de Masoneria Egipteană, ”Ritul lui Cagliostro” și numeroase alte Rituri mai restrânse ale Masoneriei oculte cum ar fi ”Ritul Primitiv de Narbonne”, ”Arhitecții Africani”, ”Perfecții Inițiați de Egipt”, ”Ritul Sofiștilor”, ”Prietenii Deșertului” sau ”Ritul Bătrânei Nurori”.
Ritul Egiptean al lui Cagliostro
Principalul inițiator, real sau mitic al Riturilor Masoneriei Egiptene și ale multor curente rozicruciene, rămâne celebrul conte Alexandre de Cagliostro, pe numele lui adevărat Joseph Balsamo (1743-1795) care a inaugurat, pe 24 decembrie 1784, ”Ritul Înaltei Masonerii Egiptene” în cadrul lojei mamă Înțelepciunea Triumfătoare de Lyon. Ritul Egiptean al lui Cagliostro în trei grade (Ucenicul Egiptean, Campionul Egiptean, Maestrul Egiptean) era foarte modest, comparat cu cele nouăzeci de grade ale viitorului Rit Misraim, dar se pare că există o anumită legătură de filiație între ele, deoarece Cagliostro indroduce în 1788 Ritualul Masoneriei Egiptene în structura ”Ritului Misraim” dând chiar un brevet pentru acest rit.
Ritul Primitiv de Narbonne
Originalitatea Ritului constă că a fost inițiat în loja ”Filadefilor din Narbonne” într-un cadru familial de François-Anne de Chefdebien dʼArmissan și cei șase fii ai lui, toți ofițeri și cavaleri de Malta, unul singur fiind preot și canonic).
Elecția provizorie a demnitarilor lojei a avut loc pe 27 noiembrie 1779 iar patenta constituției Ritului Primitiv a fost obținută pe 23 martie 1780. Despre acesta s-a spus că era vorba de un Rit puțin cunoscut dar foarte vechi ca origine. Patentele erau semnate de ”Cavalerul Lăncii de Aur” și de ”Cavalerul Cuirasei de Aur”, veritabili Superiori Necunoscuți ai acelei vremi.
Conform Jean-Marie Ragon și Paul Naudon, loja Filadelfilor a tipărit în 1790 o broșură intitulată ”Nation générale sur le carcatère et lʼojet du Rite Primitif” (”Noțiuni generale privind caracteristicile Ritului Primitiv”) în care se găseau informații precise și detaliate privind sistemul Regimului. Este vorba, spune Paul Naudon, de un amestec de teme mistice împrumutate din teoriile lui Martinez de Pasqually”, în special aceea a Reintegrării omului spiritual în esența lui originară. Conform patentei constitutive inițiatul trebuia să aspire din nou la numele de ”Fiu al lui Dumnezeu, purificat și perfect și să se cufunde fără împotrivire în sânul inefalabil de unde a ieșit”. Ritul este constituit din trei clase de Masoni cu zece grade de instrucție prezentate astfel: clasa întâi (Ucenic, Comparion, Maestru), clasa a doua (Maestru Perfect – Ales – Arhitect, Sublimul Scoțian, Cavalerul Spadei – Cavaler al Orientului – Prinț al Ierusalimului) și clasa a treia cu patru capitule: Primul Capitul de Roza-Cruce (membrul posedă cunoștințele care, în câteva Regimuri, fixeaxă cultul masonic și venerația unei mulțimi de respectabili Frați), Al doilea Capitul de Roza-Cruce (membrul este depozitarul documentelor istorice foarte importante prin genul, apropierile și varietatea lor), Al treilea Capitul (membrul se ocupă de toate cunoștințele Masonice, fizice, filosofice, ale căror produse pot influența fericirea, bunăstarea materială și morală a omului temporal), Al patrulea Capitul, numit al ”Fraților de Roza-Cruce al Marelui Rozarium” (membrul studiază cu mare sârguință cunoștințele aparținând ontologiei, psihologiei, pneumatologiei. Obiectul lor special fiind reabilitarea și reintegrarea omului intelectual spiritual în rangul și drepturile lui originare).
Membrii Lojei Filadelfilor formau un mic cenaclu de adepți care, în afara familiei Chefdebien era esențial constituit din personalitățile aristocrației sau burgheziei locale cum ar fi fost Contele de Hautpoul, ”cavaler devotat Ordinului de Malta” sau M. Castan, ”primul consul primar” din Narbonne.
Ritul Primitiv a fost practicat în loja narbonneză a Filadelfilor până în 1790-1791, epocă în care ”ședințele deveniseră mai puțin frecvente, mai puțin numeroase”.
În noaptea de 5 spre 6 august 1792 datorită unor ”îndrăznețe efracții” ale marchizului François de Chefdebien (principalul animator al Ritului) sau pierdut titlurile, registrele, portofoliile și dosarele acestui Rit. Ca urmare a acestei întâmplări ”Frații” au hotărât să suprime adunările, să întrerupă admiterile, să se reunească în grupuri mici, să schimbe mai des locurile de întâlnire și să nu mai țină registre. Loja Filadelfilor și-a suspendat complet activitatea o dată cu moartea principalului ei animator, marchizului François de Chefdebien.
Ritul Arhitecților Africani (Egipteni) și al Perfecților Înițiați de Egipt
A fost printre primele Rituri apărute, anterior celui al lui Cagliostro. A fost creat la Berlin în jurul anului 1767 de Frederich von Koppen, fost ofițer al armatei prusace. Acest regim profesa o doctrină destul de optimistă, un amestec de creștinism și hermetism. El comporta, în versiunea sa franceză, cinci înalte grade: Discipolul Egiptenilor, Inițiatul Misterelor egeene, Cosmopolitul, Filosoful Creștin și Cavalerul Tăcerii.
Ritul a fost introdus în Franța de Fratele Jean-Frédéric Kuhn, negustor originar din Strasbourg. El instalase o lojă a Arhitecților Africani la Paris și una la Bordeaux în 1773, ”Steaua arzătoare cu trei crini” care a fost în cele din urmă absorbită de Marele Orient, subzistând sub obediența acestuia până în 1827.
Ritul Perfecților Inițiați de Egipt
Nu se cunoaște originea sa, este posibil ca ritul să fi fost întemeiat de ocultistul Aliette, zis și Etteilla, celebrul promotor al artei tarotului divinator de care s-a ocupat până la moarte sa, în 1791, purtând titulatura de ”Mare Mag”.
Ritul Perfecților Inițiați de Egipt poseda un important Colegiu la Lyon. El reprezenta ”sistemul filosofic al vechilor obiceiuri egiptene tăinuite de preoții evrei sub emblema masonică” și cuprindea șapte grade: Ucenicul, Campionul, Maestrul – alcătuind prima clasă; Maestrul Perfect, Alesul Perfect, Micul Arhitect – alcătuind clasa a doua; Perfectul Inițiat de Egipt – a treia clasă. Acest Rit a fost continuat în regiunea Marseille, în orașul La Ciotat, la începutul secolului al XIX-lea, sub direcția Fratelui Charlie Geille, vameș și mason foarte activ, membru în majoritatea Regimurile de Înalte-grade ale epocii sale, inclusiv în Misraim și Ritul Scoțian Filosofic și inițiat în Ritul Bunul-Văr Carbonar.
Prietenii Deșertului, Bătrâna Noră și Fratele Dumège de Toulouse
În primii ani ai Imperiului arheologul Alexandre Dumège crea la Toulouse un alt Rit Egiptean în cadrul lojei-mamă a ”Suveranei Piramide a Prietenilor Deșertului”, Ritul Prietenilor Deșertului. Acesta poseda patru grade: Inițiatul de Memfis, Inițiatul de Thebaida, Perfectul Inițiat, Prințul Inițiat. De la Toulouse, Ritul s-a răspândit la Auch și Montauban . Nu se cunosc efectiv decât foarte puține lucruri despre Prietenii Deșertului care nu s-au făcut deloc cunoscuți în timpul lor. E adevărat că veritabila inițiere cerea un secret deplin…
Dumège, asemenea multor membrii ai ”Suveranei Piramide”, a făcut mult timp parte din Loja Napoleon cel Mare, creată în 1805, în cadrul căreia s-a intenționat restaurarea sub Imperiu a unui Rit specific la Toulouse, ”Ritul Scoțienilor Fideli” sau ”Bătrâna Noră”.
În lucrarea ”Franc-Maçonnerie toulousaine”, Michel Taillefer arată că sintagma ”Bătrana Noră” desemna în secolul al XVIII-lea o putere sau un Rit Scoțian incontestabil de origine iacobită, apărut în 1747 în anturajul imediat al Pretendentului Charles Eduart Stuart.
După scriitorii Jean-Pierre Lassale și George Lamoine, ”Bătrâna Noră” ar putea desemna Vechea Fraternitate (de dinaintea creației Marii Loje a Angliei în 1717), termenul de ”Noră” fiind atunci o pronunție deformată a cuvântului din englezul ”brood” (cuib), în sensul arhaic de ”rasă”, ”progenitură”, ”familie” care poate fi, de asemenea, apropiat de termeni precum brotherhood (fraternitate) sau bride (logodnică, mireasă, soție mistică).
Ritul Bătrana Noră conținea, în 1810, nouă grade: Ucenic, Companion, Maestru, Maestru Secret sau Maestru Perfect, Arhitect, Comandor de Orient, Cavaler de Nazaret sau Roza-Cruce, Cavaler de Hersalaim sau al Vulturului, Menazhim sau Mare Inspector Închizitor Comandor. Menazhimii se reuneau la ”Tribunale”, dar erau conduși de un consiliu dogmatic, A.S. (probabil ”Academia Înțelepciunii”). De remarcat în lista gradelor acestui Rit un efort de a-l asocia de tradiția Orientului Apropiat. Gradele de la 5 la 8 constituiau Masoneria Cruciadelor din perioada medievală.
Chiar dacă ”Bătrana Noră” se declara fidelă Scoției și nu Egiptului, ea prezenta anumite trăsături care o apropriau de „Masoneria Egipteană”: era plină de ocultism, domeniu căruia i se dedica în special ”Tribunalul Menazhimilor”, ea și-a confecționat o alură orientală decorându-și scara de grade cu titluri ebraice.
Ritul ”Bătrânei Nurori” dispare cu totul odată cu închiderea Lojei Napoleon cel Mare, după căderea Imperiului în 1814-1815.
Ritul de Misraim
Începând cu Restaurația Franceză, pe când Riturile precedente nu numărau fiecare mai mult de douăsprezece grade, Masoneria Egipteană se dezvoltă sub Forma Ritului de Misraim în nouăzeci de grade împărțite în patru serii (simbolică, filosofică, mistică și cabalistică) umplut cu referințe alchimice, oculte și egiptene.
Ritul de Misraim a apărut brusc la lumina zilei, la începutul domniei lui Ludovic al XVIII-lea și a reprezentat o sinteză a diverselor sisteme de înalte-grade practicate la acea vreme.
Conform scrierilor lui Bègue-Clavel, gradele de instrucție erau împrumutate de la Scoțieni, de la Martiniști, din Masoneria Hermetică și din alte forme în vigoare, altădată, în Germania și Franța.
Termenul ”Misraim” sau mai exact ”Mitsraim” înseamnă în ebraică ”egiptean”. În biblie, ”Mitsraim” înseamnă strămoșul eponim al Egiptenilor, era prezentat ca al doilea fiu al lui Ham (fiul cel mai tânăr al lui Noah). Conform reformei din 1777 îl regăsim pe acest ”Misraim” în legenda societăților Roza-Crucea de Aur, unde se spune că el ar fi adus în Egipt o parte a Tradiției Sacre.
Acest Rit a cunoscut vremuri de glorie sub conducerea fraților Bedarride (Marc, Joseph și Michel), dar acuzat de a fi fost aliat al Carbonarilor, Ritul a fost persecutat începând din anul 1822. În realitate puțini membrii sunt, cu titlu individual, în același Misraimiți și Carbonari: Pierre-Joseph Briot și Charles Teste. Acestă dublă aparteneță provine, în principal, din faptul că cele două societăți s-au dezvoltat în Regatul de Napoli.
Ritul de Misraim a reușit să supraviețuiască până în ultimii ani ai secolului XIX-lea ca punct de raliere pentru exoteriștii și ocultiștii potrivnici pozițiilor filosofice ale Mareului Orient, dar va dispărea în zorii secolului al XX-lea, slăbit de conflicte interne.
Ritul de Memfis
Ritul de Memfis apare sub domnia lui Ludovic-Philip. El reprezintă o schismă în raport cu rivalul său Misraim, în ciuda legendei mult mai glorioase pe care și-o atribuie. Acesta a fost construit, de Jacques Etienne Marconis de Nègre în 1838, ca o imitație a Ritului de Misraim integrând și alte aporturi. Astfel, straturile succesive ale construcție Ritului sunt în număr de nouăzeci și două, pe trei serii împărțite în șapte clase.
După conducătorii actuali ai ordinului de Memfis-Misraim, Ritul de Memfis s-ar fi născut din fuziunea operată între diversele Rituri ezoterice originare din sudul Franței, mai ales Riturile Hermetice dʼAvignon, Primitiv de Narbonne și al arhitecților Africani din Bordeaux cu un Rit gnostic de origine egipteană.
Ritul de Memfis a avut două loje la Paris („Osiris“ și „Philadelphes des“) și două la Bruxelles („La Bienveillance“ și „De Heliopolis“).
Cu toate calitățile și cunoștințele Marelui său Maestru și fondator, Marconis de Nègre, acesta nu a reușit să-l facă să prospere și l-a cedat în cele din urmă Marelui Orient, ceea ce grăbi dispariția lui din Franța. Totuși, datorită diverselor ”Charte” și patente de reprezentare, Memfis se devoltă foarte bine în străinătate. Îndeosebi în Egipt, în Statele Unite și în Marea Britanie. În această din urmă țară, el servește pentru un moment ”proscriștilor” francezi care nu se simțeau bine în alte obediențe.
Ritul de Memfis-Misraim
În 1881 și 1882, la instigarea lui John Yarker, Mare Maestru de Memfis în Marea Britanie și a lui Giambattista Pessina, Mare Maestru de Misraim la Napoli, anumite Puteri de Memfis și Misraim se uniră, proclamându-l pe Giussepe Garibaldi Mare Hierofat Mondial al tuturor Riturilor Masoneriei Egiptene. Domnia lui Garibaldi nu a durat nici măcar un an, din pricina morții sale, dar din această unire s-a născut noul Rit de Memfis-Misraim care, încetul cu încetul, le-a înlocuit pe celelalte două.
Ritul de perfecționare avea 97 de grade împărtițe în patru serii: Loja, Colegiu, Capitul, Senat, Areopag, Consistoriu, Marele Consiliu, Marele Tribunal, Marele Templu Mistic și Suveran Sanctuar. În anul 1985, Ritul de Memfis-Misraim număra în întrega lume peste 5500 de membri repartizați în aproximativ 85 de loji (dintre care 6 în Belgia și aproape 25 în Franța).
În 1888, asistăm la marea trezire rozicruciană în toate tările Europei. Noile organizații Roza-Cruce care apar vor fi adesea legate de Ritul de Memfis-Misraim. Oculțiștii ca Papus (pe numele său adevărat Gerard Encauss), Jean Bricaud sau Robert Ambelain vor fi deopotrivă Mari Maeștri de Memfis-Misraim și maeștrii ai Ordinelor Rozicruciene. Dar unirea din 1881-1882 între Riturile de Memfis și de Misraim nu împiedică apariția altor noi sciziuni. Este mai ales cazul epocii FUDOSI (Federația Universitară a Ordinelor și Societăților Inițiatice) când Riturile franceze, revedincându-se fie de la Masoneria Egipteană, fie de la Roza-Cruce, fie de la Martinism, se trezesc tăiate în două: o tendință se cristalizează într-adevăr în jurul direcției lui Constant Chevillon, succesor al lui Jean Bricaud la conducerea Ritului de Memfis-Misraim, cealaltă tendință participă la FUDOSI, în alianță cu Rozicrucienii belgieni, elvețieni și americani. Federația FUDOSI urmărea trei obiective: armonizarea învățăturilor, mai ales ale acelor fraternități care se considerau a avea aceeași tradiție (de exemplu, Roza-Crucea); să exercite pe plan practic o acțiune coordonată îndreptată spre lumea exterioară (de exemplu răspindirea unor anumite idealuri sau cunostințe) și să se ferească de acțiunile diverșilor ”aventurieri ai ocultismului”.
După al doilea război Mondial, au loc noi regrupări, din care se ivește figura lui Robert Ambelain care încearcă să realizeze în jurul lui unitatea Masoneriei Egiptene, ilustrând prin puterea sa foarte personalizată una din caracteristicile principale ale acestui tip de societate inițiatică. În sfârșit, instalarea lui Gérard Kloppel, 31 decembrie 1984, pare să inaugureze o nouă perioadă, în cursul căreia Masoneria Egipteană ar putea foarte bine să se delimiteze de ocultism, pentru a se apropria de obediențele masonice ”ortodoxe”.
În prezent, Ritul de Memfis-Misraim își desfășoară activitatea în Franța, Marea Britanie, Italia, Spania, România, Elveția, Statele Unite ale Americii, Venezuela, Argentina, Belgia, Rusia, Brazilia, Serbia, Chile, Grecia, Mexic, Israel, Muntenegru, Mauritius, Albania, Macedonia, Noua Caledonie, Kosovo, Portugalia, Martinica, Croația, Guatemala și Scandinavia.
De la sfârșitul secolului al XVIII-lea și până astăzi ”Masoneria Egipteană”, departe de a dispărea, n-a făcut decât să sporească, pentru a deveni una dintre principalele componente ale curentului ocult modern.
Autor: Cristina-Mariana Tincă
Pentru elaborarea acestui articol am consultat următoarele surse bibliografice:
-Gérard Galtier – ”Istoria Riturilor Egiptene ale Francmasoneriei”
-Benjamin Fabre (Jean Guiraud) – ”Un initié sociétés secrétes supérieures – Franciscus, Eques a Capite Galeato” (“O inițiativă a societăților secrete superioare – Franciscus, Eques a Capite Galeato”)
-Jean-Marie Ragon – ”Orthodoxie maçonnique” (“Ortodoxia masonică”).