Bucureşti, 24 octombrie 2017. În perioada 27-28 octombrie 2017, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) și Cooperativa Gusti organizează conferința Școala Gustiană după 23 August 1944. Condamnare, marginalizare și supraviețuire în regimul comunist, care va avea loc la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (Str. Schitu Măgureanu, nr. 9, Sala de Consiliu „Dimitrie Gusti”).

Evenimentul va reuni specialiști din țară și din străinătate și se va concentra pe destinele individuale și colective ale membrilor Școlii Gustiene.

Prima zi a conferinței include, de la ora 18.00, și un eveniment deschis publicului larg: masa rotundă Mecanisme de adaptare în comunismul de tranziție, în cadrul căreia vor lua cuvântul Zoltán Rostás (profesor, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București), Radu Preda (Președintele executiv IICCMER), Stelian Tănase ( profesor, Facultatea de Științe Politice, Universitatea București) și Mioara Anton (cercetător, Institutul de istorie „Nicolae Iorga”). Moderator: Ionuț Butoi. Invitații se vor axa pe maniera în care acest regim s-a implementat, precum și pe modul  în care oamenii „vechiului regim” au reușit (sau nu) să supraviețuiască în noua lume, folosindu-și capitalul social și cultural dobândit în România interbelică.

Școala Gustiană sau Școala Sociologică de la București reprezintă unul din cele mai interesante și complexe fenomene intelectuale din istoria recentă. Afirmată pe plan internațional în perioada interbelică, Școala dispare ca structură după instaurarea plenară a regimului comunist, iar membrii acesteia, începând cu Dimitrie Gusti, cunosc marginalizarea în viața academică și publică, arestul, condamnarea și, în unele cazuri, decesul în urma detenției. Cazurile lui Mircea Vulcănescu, Anton Golopenția și Victor Rădulescu-Pogoneanu, care au murit în închisorile comuniste, ale lui Traian Herseni, Lena Constante, Harry Brauner, Ernest Bernea, Octavian Neamțu care au cunoscut detenția, dar au reușit să-i supraviețuiască, sunt relevante pentru a înțelege amploarea cu care mecanismele represiunii au încercat să anihileze acest fenomen.

Programul conferinței poate fi accesat aici.

Pentru informaţii suplimentare despre această conferință sau despre alte proiecte IICCMER, vă rugăm să ne contactaţi la telefon +40 21 316 7565 sau la e-mail office@iiccmer.ro.

***