Cele mai bine păstrate monumente antice romane se află la Roma; celelalte… la Verona. Orașul cu doar 265.000 de locuitori găzduiește multe dintre cele mai bine conservate monumente antice din întreaga Italie, inclusiv al treilea cel mai mare amfiteatru roman din țară (după Colloseum și amfiteatrul din Capua), și este decorul celei mai cunoscute piese semnate de Shakespeare, Romeo și Julieta.

Aflat în nordul Italiei, în regiunea Veneto, Verona este orașul tipic italian prin excelență: un oraș al artei, el însuși o capodoperă, presărat de monumente care poartă vizitatorul prin toată istoria Italiei, de la vremurile bune ale Imperiului Roman, la goticul medieval, splendoarea renascentistă și grandoarea barocă. Mai mult, orașul poartă și urmele perioadei sale venețiene, când s-a aflat sub influența marii republici maritime, și ale celei austriece.

Înainte de Evul Mediu, în Verona existau foarte multe monumente antice, bine păstrate, dar multe dintre ele au fost distruse într-un cutremur din 1117. Atunci, mare parte din clădirile antice s-au prăbușit și au fost înlocuite cu noi structuri în stil romanic. Cele mai importante vestigii antice care au supraviețuit cutremurului și secolelor ce s-au mai scurs de atunci sunt Arena, marele amfiteatru construit în prima jumătate a secolului I, cu o capacitate de 30.000 de locuri; Teatrul roman, construit tot în acea perioadă și salvat de la distrugere în secolul al XVIII-lea de un localnic bogat; Ponta di Pietra, cel mai vechi pod peste Adige, finalizat în anul 100 d.Hr.,; și, în fine, Porta Borsari, una din vechile intrări în oraș.

Verona-55295

Dintre clădirile medievale în stil romanic, cele mai frumoase sunt Basicila di San Zeno Maggiore, Catedrala principală a orașului, cunoscută ca Duomo di Verona, Santa Maria Antica și biserica Sant’Anastasia. De la familia Scaligeri, care a dominat Verona în perioada Evului Mediu, au rămas Castelvecchio și Ponte Scaligero. Merită văzute și vilele romane și renascenstiste, dar și palatele medievale precum Palazzo della Gran Guardia sau Palazzo Pompei.

Cei care caută la Verona urme din povestea Julietei și a lui Romeo merg la vila familiei Del Cappello. Construită în secolul al XII-lea, vila a ajuns să fie cunoscută drept Casa Julietei, a cărei fațadă este completată de un balcon exact ca cel din piesa lui Shakespeare. Pentru că există vila Julietei, trebuia să se găsească și casa lui Romeo; aleasă a fost casa medievală a conților de Cagnolo Nogarola, care însă nu se poate vizita la interior.

Dacă ajungi la Verona trebuie să rezervi o zi pentru o excursie în afara orașului, pentru că la doar 25 de kilometri distanță se află Lacul Garda, cel mai mare lac din Italia. Este și una dintre cele mai vizitate destinații turistice din țară datorită peisajelor naturale încântătoare și a localităților pitorești de pe malurile sale. De la Verona se ajunge la Garda fie cu mașina, fie cu autobuzul sau trenul. Cele mai apropiate sunt localitățile de pe malul sudic și estic al lacului, dar se ajunge ușor oriunde. Sunt de văzut Sirmione, Desenzano del Garda, Riva del Garda, Malcesine Torbole, Brescia, Bardolino sau oricare dintre stațiunile de pe malul lacului, și trebuie făcută, neapărat!, o mini croazieră cu vaporașul între oricare dintre stațiuni.