Intrând pe Strada Muzeul Zambaccian am păşit în alt Bucureşti : unul uluitor de liniştit, pe care orice şoaptă mai apăsată tăioasă sau orice vorbă mai tare spusă l-ar putea tulbura
La nr. 21A se află muzeul, o casă în stilul arhitecturii interbelice, cu reminescenţe balcanice, inaugurat pe 1 martie 1947 de Krikor H. Zambaccian colecţionarul, criticul de artă, Mecena şi prietenul artiştilor, de la Tonitza la Pallady şi Camil Ressu. În « Însemnările unui amator de artă » din 1957, Conu’ Zambaccu mărturisea : « Am dăruit poporului colecția mea de artă, deoarece și talentele pe care le-am întrunit sunt ale poporului, ele fac mândria lui, altfel aș fi trădat și poporul și pe artiștii cărora le-am cules rodul. Aduc acestui popor, izvor nesecat de energii și elanuri, în mijlocul căruia am văzut lumina zilei, omagiul meu recunoscător pentru ideile generoase pe care mi le-a inspirat ». Muzeul devenea încununarea unei colecţii pe care începuse s-o adune de la 17 ani.
Păşim timid în muzeu şi păşim în istorie, la întâlnirea cu arta de secol 19 şi 20. Intrăm mai întâi în biroul refăcut după fotografiile de ani ‘40.
Urmează explozia/coktailul de artă impresionistă, unde îi admirăm pe Grigorescu – Intrare în pădurea Fontainbleau, Peisaj din Bretagne, Portret de femeie ; Andreescu şi a sa explozivă Iarnă la Barbizon , apoi florile şi portretele lui Luchian de după 1902. Ne răsfăţăm apoi privirea cu Autoportretul lui Theodor Aman, admirând apoi capodopere de artă interbelică românească semnate Pallady, lucrări de grafică şi 16 tablouri în ulei ale lui Tonitza (pur şi simplu minunate Katiușa lipoveanca, Nina în verde, Portretul lui Gala Galaction) şi nu în ultimul rând atura statică, Autoportretul cu beretă roșie şi Portretul lui Zambaccian măiestrite de Gheorghe Petrașcu.
Într-un alt portret în 1957, ne apare semeţ Krikor H. Zambaccian la 68 de ani, pictat de lui Corneliu Baba. Arşaluis, soţia lui Zambaccian, ne priveşte şi ea misteros dintr-un portret semnat Padina. Alături tablouri de Iosif Iser, Camil Ressu Theodorescu Sion, Ştefan Popescu, Nicolae Dărăscu, toate mărturie a geniului creator românesc.
La etaj, o frumoasă surpriză şi punctul de atracţie al acestei colecţii – pânzele a 18 reprezentanţi iluştri ai școlii franceze impresioniste : Renoir, Corot, Alfred Sisley, Delacroix, Renoir, Paul Cézanne, Henri Matisse, Maurice Utrillo, Pierre Bonnard, Albert Marquet, Camille Corot, Pissarro. Iar într-un colţ din dreapta jos a unui perete, un vibrant Picasso al începuturilor.
Muzeul ne răsfaţă şi cu minunata-i colecţie de sculptură din interior şi din grădină : Capul de copil al lui Brâncuşi, Nudul lui Ion Jalea, Arcașul lui Oscar Han, bustul Micei Bogdan Piteşti realizat de Dimitrie Paciurea, plus creaţii semnate de Alexandru Călinescu, Frederic Stork, Miliţa Petraşcu, Cornel Medrea şi Horia Damian.
Inefabilul nu are nevoie de cuvinte. Aşadar, nu ne rămâne decât să vă invităm să admiraţi muzeul în toată splendoarea lui.
În loc de final acum, o mini-evocare a lui Krikor Zambaccian văzut de contemporanii şi urmăşii săi : o personalitate pregnantă şi copleşitoare, «un prieten atent, încurajator, gata oricând să sprijine băneşte strădania artistică a celor care aveau o viaţă grea în trecut, dar şi să-i susţină moralmente prin prezenţa lui stenică» (Henri Catargi). Un om care a investit în frumos de la 17 ani şi care « Dacă ar fi fost să aleagă între a a da un tablou la care ţinea foarte mult sau a i se tăia degetele de la mână, opta pentru tăierea degetelor ». (Marcel Zambaccian)
Bibliografie:
http://www.artline.ro/O_vizita_la_Muzeul_Zambaccian-241-1-n.html
http://jurnalul.ro/timp-liber/casa/farmecul-discret-al-muzeului-zambaccian-ii-319212.html
http://destinatii.liternet.ro/articol/104/Henri-Catargi/Un-ctitor-al-artelor.html#