Paris, capitala Franţei, ocupă în continuare primul loc în topul celor mai romantice oraşe din lume. Printre locurile recomandate cuplurilor de îndrăgostiţi figurează, însă, şi câteva oraşe care nu sunt menţionate în mod obişnuit în astfel de clasamente unde primează romantismul.

Anumite locuri de pe glob, cunoscute graţie peisajelor incredibile, restaurantelor cu un farmec aparte sau a oportunităţilor de petrecere a timpului liber, sunt ideale pentru cupluri. Sute de locaţii de pe glob au fost analizate şi, în funcţie de peisajele grozave, locurile potrivite pentru prima întâlnire şi popularitatea de care se bucură în rândul cuplurilor, au fost determinate cele mai romantice 25 de locuri din lume.
Sondajul a fost realizat de site-ul matrimonial WeLoveDates.com, iar primele trei locuri au fost ocupate de Paris, Sydney şi Veneţia. În ciuda „competiţiei” strânse, locuri mai puţin cunoscute pentru caracterul lor romantic, precum Budapesta, Praga şi Dubrovnik, şi-au făcut şi ele loc în clasament.

Iată cele mai romantice zece oraşe din lume:

1. Paris, Franţa
Un spectacol de cabaret la Moulin Rouge, un sărut şi o îmbrăţişare sub turnul Eiffel, o plimbare pe jos sau cu barca de-a lungul Senei sunt ingredientele unei întâlniri de vis. La fiecare colţ, „Oraşul Luminilor” îşi dovedeşte calităţile romantice.
2. Sydney, Australia
Plajele fermecătoare şi viaţa de noapte incitantă din Sydney va transforma orice experienţă romantică din acest oraş într-una vibrantă.
Sydney_Opera_House
3. Veneţia, Italia
Nimic nu se compară cu un sărut în timpul unei plimbări cu gondola sau pe podurile ascunse. Veneţia este perfectă pentru vacanţe în cuplu.
Veneza47
4. Kyoto, Japonia
Oraşul japonez, calm şi cu o istorie bogată, plin de cireşi înfloriţi primăvara, este plin de locuri romantice.
5. Bruges, Belgia
În mijlocul acestui oraş pitoresc, supranumit Veneţia Nordului, care pare că nu a fost atins de trecerea timpului, te simţi precum într-o poveste cu zâne.
6. Buenos Aires, Argentina
Capitala Argentinei este plină de restautante, cluburi incredibile şi locuri ideale pentru cupluri de toate vârstele.
7. Budapesta, Ungaria
Arhitectura superbă din secolul al XIX-lea şi sutele de cafenele care se întind de-a lungul străzilor au ajutat Budapesta să intre în topul celor mai romantice oraşe din lume.
8. Dubrovnik, Croaţia
Popularitatea oraşului Dubrovnik a crescut extrem de tare în ultimii ani, mai ales graţie priveliştii minunate către Marea Adriatică. Oraşul are un farmec aparte atunci când eşti îndrăgostit.
Dubrovnik
9. Florenţa, Italia
Capitala renascentistă este cunoscută pentru arhitectura sa uimitoare şi pentru operele de artă.
10. Praga, Republica Cehă
Praga prinde viaţă pe timpul nopţii. Castelele şi catedralele luminate, alături de arhitectura deosebită transformă oraşul într-un loc cu adevărat special.
În clasament au mai intrat, potrivit „The Independent”, Motreal (Canada), Lisabona (Portugalia), Wellington (Noua Zeelandă), Bath (Marea Britanie), San Sebastian (Spania), Edinburgh (Scoţia), New York (Statele Unite), Jaipur (India), Charleston (Statele Unite), Marrakesh (Maroc), Cape Town (Africa de Sud), Los Angeles (Statele Unite), Melbourne (Australia), Dublin (Irlanda) şi San Diego (California).