La solicitarea unui jurnalist de la Evenimentul Zilei care îşi dorea să facă un material despre statul de “gheaţă” şi despre românii care au ajuns acolo, i-am îngăduit să folosescă informaţii şi fotografii prezentate în secţinea “Poveşti de la capătul lumii” . Unele lucruri au fost surprinse aşa cum s-au prezentat, altele dimpotrivă. Totuşi cred că nuanţele sunt diferite în funcţie de fiecare în parte.

După ce veţi citi reportajul, dacă nu aţi făcut-o deja pe evz.ro, vă veţi întreba dacă mi s-ar ivi ocazi aş mai merge… Răspunsul meu e da şi nu din cauza banilor câştigaţi, aşa cum reiese din articolul de mai jos, ci pentru că este o altă lume, absolut uimitoare. Vom reveni cu alte poveşti despre Alaska în secţiunea noastră… Vă las cu articolul din Evenimentul zilei

Viața în Alaska înseamnă frig, miros de pește, dar și veri cu nopți luminoase. Slujbele oferite sunt, de obicei, în industria alimentară de prelucrare a peștelui

Visul în Statele Unite devine uneori un coşmar, mai ales când locul de muncă ales este Alaska. Nici americanii nu se încumetă să se mute în statul cu mai puţin de un milion de locuitori. Aşa că din mai, pe perioada sezonului cald, sunt aduşi străini pentru a munci în pescuit, industria extractivă şi turism. Printre cetăţeni veniţi din afară, din Ucraina, Rusia, Cehia, Polonia, Slovacia, Belarus, Turcia sunt şi românii.

Cei care ajung aici au şansa de a aduna bani pentru un trai mai bun, însă condiţiile de muncă şi viaţa de zi de zi sunt un chin.

„No fish, no work”

Ciprian a stat pentru trei luni în statul de gheaţă al SUA. A tăiat, curăţat peşte cât toţi pescarii din ţară. „Ştiam din România că mă aşteaptă 16 ore de muncă. Nu cunoşteam însă şi condiţiile. Singura specificaţie din contractul meu era „No fish, no work”. Ţinta pe care mi-o doream era pe la 7.000 de dolari economisiţi”, îşi motivează acesta aventura în Alaska.

„Afară, doar 10 minute”

Şi gerul ucide visul românilor. Maria Gold locuieşte de mulţi ani în State şi s-a mutat cu familia în Alaska pentru că soţul primise o ofertă cu un salariu mai mare decât în Texas. „În martie, aprilie ieşeam cu copiii la zăpadă în curtea casei şi nu rezistam mai mult de zece minute afară. Pe 1 aprilie a nins, iar zăpada era de o jumătate de metru. Noi eram îmbrăcaţi de ni se vedeau numai ochii , însă băştinaşii erau în pantaloni scurţi”.

Pe lângă neajunsuri, natura este minunată pe perioada verii . „Era paradisul pe pământ, se făcuse iunie, ziua era de 20 de ore, nopţile erau foarte luminoase. În fiecare sâmbătă dimineaţa plecam din Anchorage fără destinaţie. Luam mâncare pentru două trei zile şi plecam în sălbăticie”, povesteşte amuzată şi Luiza, o altă româncă ce a experimentat viaţa în Alaska pentru zece luni.

Tura de muncă ţine 16 ore, plus suplimentare

Programul de lucru era, teoretic, de fix 15 ore şi 30 de minute, ţine să ne spună Ciprian. Era împărţit milităreşte astfel: 4 ore muncă, pauză plătită de 15 minute, alte 3.45 ore de muncă, pauză de masă neplătită (30 minute fiecare tură), 3.30 ore muncă, 15 minute pauză plătită, 3.45 ore de muncă. Existau trei ture: prima începea la 8.00 şi se termina la ora 00.00, a doua pornea de la 16.00 până la ora 08.00 şi tura a treia între 00.00 şi 16.00.

Mesele durau o oră: 7.30-08.30, 15.30-16.30 şi 23.30-00.30. „Însă munca era total neregulată în ciuda acestor programe stabilite, mai ales la treaba din doc. Ţinea cât cuprinde, în funcţie de mare, cu flux şi reflux. Aici, peştele fie se descărca, fie se pompa către fabrică. Asta era principala grijă – asigurarea fluxului de peşte. Puteai să lucrezi chiar şi 19 ore neîncetat, dar să nu le resimţi la fel ca în fabrica de procesare unde munca era un chin”, ne explică tânărul.

Picture 159

Multe din orăşelele din Alaska au rămas blocate în timp, case simple şi camionete vechi

Se munceşte printre urşi sălbatici şi ţânţari imenşi

Ciprian a ajuns în Alaska prin programul Work and Travel. „Eu am locuit în Naknek, de la jumătatea lunii iunie. Aveam un contract în doc, la pescuit”, mărturiseşte acesta.

După câteva zile de plictiseală, a început sezonul de pescuit somon. În doar cinci zile simţea că nu mai poate. „Pauza normală săptămânală lipsea în sezon. Erau doar 16 ore de muncă zilnică. Feţele noastre începuseră să se alungească”, explică bucureşteanul.

Sunt trei locuri de muncă în doc, la pescuit, prelucrare şi apoi la congelare. „Eu am început pe banda de spălare a peştelui – la linguriţă unde apa rece curgea încontinuu şi mâinile îţi îngheţau prin cele două perechi de mănuşi – unele de bumbac şi unele de cauciuc”, îşi aminteşte Ciprian.

Atacurile urşilor

Depozitele de prelucrare a peştelui din docuri sunt vizitate zilnic de urşi în căutare de hrană. De obicei sunt lăsaţi să mănânce cât pot.

Cu timpul, „am trecut peste tot în fabrică – la ghilotină, la cuţit (trebuia să crestez circular gâtul peştelui înainte de a fi introdus în maşina de maţe), la sortare, pe motostivuitor, la pus peştele în containere şi pus gheaţă peste şi chiar la sortat de icre când nu mai avea cine”, ne mai spune el.

Şi ţânţarii din Alaska sunt unici. „Sunt de vreo două-trei ori mai mari. Atacă în plină zi. Adunaţi în roiuri, îţi intră în ochi, în nas şi în gură şi, oricât te-ai apăra cu mâinile, nu fug”, se mai plânge acesta.

La sfârşitul contractului, tânărul a strâns peste 7.000 de dolari: „Am vrut să spun că am avut noroc, însă mi-am dat seama că zeiţa Fortuna nu m-a ajutat, am muncit pentru fiecare cent în parte”.

De altfel, după această experienţă, Ciprian a mai fost o dată în Alaska, tot pentru un contract de trei luni. Povestea completă e peripeţiilor prin care a trecut acesta, şi le-a trecut pe site-ul său www.turismistoric.ro.

103

În rarele momente de pauză, Ciprian găsea ocazia de a zâmbi alături de colegi

Cum ajungi şi cât câştigi

  • Un prim pas este să se acceseze paginile www.uscis. gov, site-ul oficial al Departmentului Homeland Security şi www.visajourney.com.
  • O altă variantă este să se apeleze la românii deja stabiliţi în Statele Unite pentru a le solicita oferte din Alaska. ^ Studenţii pot accesa programe de genul Work and Travel.
  • O altă variantă este Loteria Vizelor şi firmele de recrutare.
  • Un pont bun este să se viziteze şi pagina www.alaska. gov, autorităţile locale acordă periodic terenuri gratuit, în schimbul unei garanţii de onoare de 5.000 de dolari care se restituie după doi ani. În această perioadă, solicitantul are obligaţia de a-şi construi o casă pe terenul primit.
  • Cele mai multe slujbe oferite străinilor sunt în domeniul pescuitului şi al turismului. Poziţiile sunt platite de la 7,25 – 8,50 dolari pe oră. Se plătesc cu 50% mai mult orele ce depăşesc norma legală de 40 de ore. 

Şi chiloţii miroseau a peşte

Andrei Gavriliţă, un basarabean care şi-a împărţit viaţa între România şi Republica Moldova, a fost şi el trei luni în Alaska, oraşul Petersburg, să lucreze într-o fabrică de procesare a peştelui. „Mă angajasem în Bucureşti, într-o fabrică, să-mi strâng măcar jumătate din banii de drum. Când am plecat nu eram singur, ci cu doi fraţi români cu care m-am întâlnit prima oară în avion”, spune acesta.

„Eu eram din cea mai săracă ţară, dar partea frumoasă reprezenta faptul că puteam comunica şi cu românii, şi cu ruşii. Cunosc istoria din aceste spaţii, dar adevărul este că nu se suportau, auzeam din ambele părţi cuvinte urâte, dar le ţineam pentru mine”, ne spune acesta mucalit.

„Munca mea a fost să ucid crabi uriaşi. Mi-era milă de ei, dar mă gândeam la banii care i-au strâns părinţii mei din salarii de 200 dolari ca să pot ajunge acolo”.

Muncea mai ales noaptea, „ ajutam pe cei care lucrau la peşte, apoi curăţam maşinile de maţe, rămăşiţe de peşte”. Nu era o senzaţie tocmai plăcută: „Îmi amintesc şi acum de un coleg care muncea la icre şi când venea în dormitor să se culce, avea şi pe chiloţi sare de mare”. În final a plecat din Alaska cu 3.000 de dolari.

119

Cea mai grea este munca de procesare, ore în şir se taie şi se curăţă peştele. Mulţi angajaţi ies să vomite după primele ore

Peştele se dă gratis în magazine când se face lichidare de stoc

Maria nu a rezistat decât câteva luni în Alaska, deşi se mutase cu intenţia de a rămâne câţiva ani. Soţul, american, primise o ofertă cu un salariu mai mare decât în Dallas.

A ajuns cu toată familia, soţii aveau atunci trei copii între timp a apărut și al patrulea, în Anchorage, unde era deja o comunitate românească. „Am cunoscut cele câteva familii de români, am petrecut Paştele împreună şi vreo câteva zile de naştere. Toată lumea invită pe toata lumea, eram puţini, da’ buni”, încearcă să glumească.

Oraşul îi amintea de Braşov, doar de câteva ori mai mare. „Pe 1 aprilie a nins, zăpada a ajuns la jumătate de metru. Noi eram îmbrăcaţi de ni se vedeau numai ochii, însă băstinaşii erau în pantaloni scurţi”, se amuză Maria.

Atât pe zăpadă, cât şi după topirea nămeţilor „când ieşeam afară, pe alee, în spatele casei ne aştepta întodeauna un elan, uneori chiar doi”, ne mai spune aceasta zâmbind. Cât priveşte costurile vieţii, Maria ne explică: „Fructele şi legumele erau de trei ori mai scumpe decât în Texas. Aveam acces însă la somon şi halibut – cel mai delicios şi mai scump peşte, gratis când se făceau lichidări de stoc”.

În iunie, ziua era de 20 de ore, nopţile erau foarte luminoase, soarele era atât de puternic că ne pusesem folie în ferestre să putem dormi. Am hotărât să plecăm în octombrie. Viaţa este grea în întuneric, se luminează de ziuă după ora zece dimineaţa şi pe la trei se întunecă. Majoritatea femeilor au nevoie sa facă terapie cu lumina în perioada întunecoasă, cred ca nici eu nu aş fi scăpat de depresie dacă rămâneam acolo”, spune sincer Maria.

Concluzia sa este: „Cine se adaptează climatului, devine bogat mult mai repede decât în alte părţi ale lumii, în opinia mea. Spun asta după numărul de avioane private de pe multe proprietăţi”.

 

Sursă: evz.ro