Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni, aparută din nevoia de a stabiliza şi ordona finanţele statului român, recent format în urma Unirii Principatelor din 1859, a fost înfiinţată în anul 1864, printr-un decret dat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Aceasta este prima instituţie de credit public din România. După ce a funcţionat într-un sediu modest al Ministerului de Finanţe, se mută în hanul Şerban Vodă, amplasat pe locul actualei clădiri a Băncii Naţionale. Accelerarea procesului de dezvoltare a impus construirea unui sediu propriu al instituţiei, o clădire „monumentală, demnă de progresele arhitecturii secolului al XIX-lea şi de gradul civilizaţiunei la care tinde România”, aşa cum declara directorul instituţiei.

S-a hotărât ca sediul CEC să fie construit pe locul unde se afla mănăstirea şi hanul „Sfântul Ioan cel Mare”, ansamblu renovat în timpul lui Constantin Brâncoveanu, dar deteriorat ulterior şi demolat în 1875. Palatul CEC, aşa cum este cunoscut astăzi, a fost construit pe Calea Victoriei, faţă în faţă cu Palatul Poştelor, o altă clădire monumentală de mare prestigiu, construită în aceeaşi perioadă.

Lucrările la noul sediu au început în vara lui 1897, printr-o ceremonie organizată la 8 iunie, la care au participat familia regală, regele Carol I şi regina Elisabeta, membrii ai guvernului, ai consiliului de administraţie CEC şi arhitectul construcţiei, francezul Paul Gottereau. Pentru execuţia construcţiei, finalizată în anul 1900, a fost desemnat arhitectul român Ion Socolescu. Interesant este că, iniţial, planurile de construcţie ale Palatului CEC au fost destinate clădirii Parlamentului României.

Clădirea Palatului CEC se impune prin arhitectura de inspiraţie renascentistă, îmbinând armonios, într-un minunat stil eclectic, numeroase elemente specifice stilului arhitectural francez de la sfârşitul secolului XIX. Faţada clădirii este dominată de o impunătoare intrare încununată de un fronton în semicerc, sprijinit de câte două coloane în stil compozit. Colţurile acoperişului sunt marcate prin cupole în stil renascentist, decorate cu frontoane şi steme, iar ansamblul se termină cu o cupolă centrală de sticlă şi metal.

Interiorul clădirii este decorat cu picturi realizate în perioada 1900-1913, operă a artistului Mihail Simonide. Printre cele mai faimoase se numără opera alegorică „Fortuna distribuind bunurile României în urma Independenţei” şi tabloul „ Munca” aşezat pe peretele central al aulei.

În prezent clădirea a intrat în proprietatea Primăriei Bucureşti şi aşteaptă să intre într-un proces de restaurare pentru a fi transformat într-un muzeu de arta, aşa cum s-a convenit în 2006.