Podul lui Dumnezeu (Podul Natural de la Ponoarele) este unicul pasaj natural rutier funcțional la nivel național, traversat de DN 67 Baia de Aramă-Drobeta Turnu-Severin, fiind un vestigiu al Peșterii Podului ce a rezultat prin surparea tavanului acesteia.
Este cel mai mare pod natural al țării și al doilea ca mărime din Europa (30 m lungime, 13 m lățime, 22 m înălțime și 9 m grosime), dar singurul din lume deschis traficului rutier (inclusiv de mare tonaj).
Din Târgu Jiu, urmând drumul naţional DN67 spre Baia de Aramă, se continuă apoi încă 6 km pe acelaşi drum până în comuna Ponoare pe raza căreia se află acest pod. Din Băile Herculane, urmând acelaşi drum, dar în direcţia Târgu Jiu, după 56 km veţi ajunge la Podul lui Dumnezeu.
Un banal indicator îţi spune că te apropii de acest obiectiv. În rest, nimic nu vorbeşte despre complexul geomorfologic unic.
O minune a naturii
Podul lui Dumnezeu din comuna mehedinţeană Ponoarele este unul dintre cele trei poduri naturale existente în lume şi al doilea ca mărime din Europa. Astfel de poduri naturale mai există în SUA şi în Franţa, dar cel din România este singurul circulat, fiind format din calcare, ca urmare a surpării tavanului unei peşteri.
Podul Natural este o uriaşă arcadă de piatră peste care trece şoseaua Baia de Aramă – Drobeta Turnu Severin, traversând Valea Pragului. El s-a format prin prăbuşirea peretelui superior al peşterii şi se impune în peisaj prin masivitate: 30 de metri lungime, 13 metri înălţime, 22 de metri lăţime şi 9 metri deschidere. „Podul poate fi admirat în toată măreţia sa din Crovul Peşterii, de unde se dezvăluie deschiderea spre Valea Pragului şi structura lui etajată formată din blocuri de calcar suprapuse, supuse eroziunii şi vremurilor. Privit din partea opusă, dinspre Valea Turcului, Podul se impune ca un arc uriaş, împietrit, pe sub care se admiră Dealul Peşterii şi seninul cerului“, se arată pe site-ul oficial al Primăriei Ponoarele, Mehedinţi.
Pentru apariţia podului există mai multe variante. Una o găsim in cartea lui Nicolae Densuşianu, “Dacia preistorică”. Acesta inclină spre ipoteza că Podul lui Dumnezeu şi chiar intregul complex carstic sunt făcute de mâna omului: “Podul, acel monument pelagic săpat cu multă măiestrie in stănca nativă (…), servea pentru scurgerea lacului ce acoperea intr-o epocă indepărtată suprafaţa bazinului din apropiere. Tot pentru scopul acesta a fost perforat şi dealul ce se află la capătul canalului”, adică Dealul Peşterii, ce desparte podul de Zătonul Mare. Specialiştii de azi spun insă clar că Peştera Ponoarele, ca şi Peştera Bulba, aflată sub ea, care găzduieşte peste 900 de lilieci, sunt fenomene carstice, produse de acţiunea apei asupra calcarului.
În imediata apropiere a podului se află Peştera de la Pod sau Peştera Ponoarele. Aceasta are o lungime de 734 de metri şi reprezintă un prim drenaj al apelor între Zăton şi subsolul ciuruit de galerii pe care este aşezată această localitate. Peştera este situată chiar sub dealul care-i poartă numele reprezentând singura legătură dintre Zătonul Mare şi Zătonul Mic realizată la nivel subteran.
Legendele podului
Relieful locului, peşterile şi colţurile izolate de pădure i-au făcut pe localnici şi născocească tot soiul de poveşti şi legende, cu înfruntări între bine şi rău care au lăsat în urmă peșteri şi pietre cu forme ciudate. Poveştile transmise din generaţie în generaţie, îmbinate cu frumuseţea naturii, ar putea să atragă turişti din toată ţara, dar zona este, încă, prea puțin cunoscută publicului larg.
Din bătrâni se povestește că aici locuia Dracul, oamenii rugându-se lui Dumnezeu să-i scape de el. Atunci, Dumezeu, a lovit cu palma în tavanul peșterii, unde locuia Diavolul, care s-a prăbușit peste intrare. Dar Dracul a scăpat, ieșind pe cealaltă gură a peșterii și s-a agățat cu ghearele de vârful Dealul Peșterii.Dracu s-ar fi urcat apoi pe o stâncă, ce-i poartă numele: Stânca Dracului.
O altă variantă a poveştii spune că Sfântul Nicodim căuta cascada ce i s-a arătat în vis şi deasupra căreia voia să construiască o mânăstire. În drumul său a oprit la Ponoare, unde a fost, însă, acuzat de furt şi alungat de săteni. Atunci, pentru a putea scăpa, Dumnezeu i-ar fi construit podul care să-i uşureze trecerea, printr-o mişcare arcuită a mâinii. Nicodim nu a fugit, însă, fără a lăsa în urmă lui un blestem, acela ca apele să fie înghiţite şi să nu permită niciunei vietăţi să trăiască. Apa este, acum, înghiţită de peşteră, care o revarsă la ploile puternice, iar nicio vietate nu trăieşte în lacul de lânga ea. Apoi şi-a continuat drumul, urmându-şi destinul şi construind Mânăstirea Tismana.
Se mai spune şi că Podul ar fi fost construit de însuşi Hercule, sau de Iovan Iorgovan, erou de basm, pentru a putea prinde Hidra. Malefica Hidra fuge de Iovan, acesta încercându-şi paloşul pe o stâncă, pe care o prăbuşeşte, astfel formând Podul lui Dumnezeu. Rămasă fără unul dintre cele cinci capete, Hidra fuge prin munte, lăsând în urma sa cheile de pe valea Cernei, sperând că va ajunge la izvoarele termale ce-i pot reda puterile.
Se pare că Dumnezeu îi protejează pe cei care trec podul care îi poartă numele. De-a lungul timpului, au trecut peste el şoferi, biciclişti şi motociclişti, dar nu a existat niciodată un accident grav în urma căderilor.
Nimeni nu vede că podul se află într-un stadiu avansat de degradare. Acţiunea apei şi a vântului asupra calcarului din care este făcut a lăsat semne vizibile. Şi maşinile au contribuit din plin la această degradare. Viitorul ne arată un pod care se va prăbuşi.
Autor: Ologu Neagoe Oana