Parcul Ateneului sau ce a mai rămas din Grădina Episcopiei – cel mai vechi parc din București

Când ne plimbăm azi prin fața Ateneului din București rămânem uimiți de frumusețea lui, dar puțin știu că locul pe care stau să admire această clădire monumentală are mai multă istorie decât măreața clădire. Parcul Ateneului este o rămășiță din cea mai veche Grădină publică a Bucureștilor.

Pe locul Ateneului de astăzi, edificiu simbol al culturii naţionale, se afla pe la 1730 livada Văcăreștilor, proprietatea poetului Ienăchiţă Văcărescu unde în anul 1764, spătarul Mihai Cantacuzino și soţia sa Elena Văcărescu au construit o mică biserică și o școală pentru copii nevoiași.  Povestea este și mai interesantă dacă spunem că Ienăchiță este unul dintre moștenitorii lui Ianache Văcărescu, cel omorât de turci în 1714 la Constantinopol, odată cu Constantin Brâncoveanu, al cărui sfetnic credincios fusese. Mai târziu, prin 1775, aceste edificii vor fi donate de familia Văcăreștilor Episcopiei de Râmnic. Suprafața acestei grădini era destul de mare, circa 5000 mp și era delimitată de strada Nicolae Golescu (pe vremuri Ulița Poșta Veche) și Calea Victoriei (fost podu Mogoșoaiei).

Ateneul la 1895-1899

La finele secolului XVIII, domnitorul fanariot Alexandru Ipsilanti stabilește ca patru oameni, care aveau datorii către domnie în contul acestora, să muncească pentru întreținerea și înfrumusețarea Grădinii Episcopiei. Se pare că porunca lui Ipsilanti a avut efect și pe mai departe, chiar dacă n-a mai fost reînnoită de domnitorii care i-au urmat, căci grădina a continuat să existe de-a lungul secolului al XIX-lea, într-o zonă din ce în ce mai încărcată de construcții, îngrijită când mai bine, când mai rău, fără să fie lăsată în paragină, asemenea numeroaselor maidane risipite în tot orașul.

Nu aceeași soartă a avut biserica din parc. Ea a fost dărâmată pe la 1861, după ce se ruinase aproape de tot. În locul ei, dar mai mult spre partea din spate a grădinii, a început  construcția unui manej care aparținea  Societății Ecvestre Română. Din lipsa banilor construcția manejului s-a oprit la fundație.

În acest context Primăria București face un schimb de terenuri cu Societatea „Ateneul Român“, care încă din noiembrie 1886 își stabilise ca obiectiv construirea unui palat corespunzător rolului cultural pe care și-l asumase, în care să-și poată desfășura activitățile – conferințe, expoziții, spectacole muzicale etc. În urma stăruințelor doctorului Constantin Esarcu, terenul din Grădina Episcopiei este părăsit de Societatea Ecvestră, căreia i se plătesc despăgubiri și aici începe construcția Ateneului.

Pentru că fundațiile erau puse construcția Ateneului a trebuit să se muleze pe acestea și de aceea clădirea Ateneului are o formă diferită de a unui palat. Ateneul a fost terminat în 1888, dar această construcție a restrâns foarte mult spațiul parcului. Chiar dacă s-au investit aproximativ 250 000 lei între 1880 și 1900 în amenajarea ei, pe când pâinea costa aproximativ 15-30 de bani, aproape o treime din grădină a fost pierdută.

Ateneul și grădina sa înainte de Primul Război Mondial

Aflându-se în centrul orașului vis-a-vis de Palatul Regal și de Athenee Palace (1912), Grădina Episcopiei, denumită mai apoi Grădina Ateneului a fost în permanență îngrijită, dar și locul în care au fost expuse statui și busturi ale unor mari oameni de cultură sau lideri politici: C.A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu, V.A. Urechia, Constantin Esarcu, Ienăchiță Văcărescu, Traian Demetrescu, Gh. Dem. Teodorescu, Th. Şerbănescu. În centru unde azi tronează statuia lui Mihai Eminescu, amplasată aici în 1965, era o statuie numită „Alergătorii“ (sau „Spre ideal“), realizată de Alfred de Boucher.

Ateneul și grădina sa în interbelic

Ateneul a fost bombardat în 1944, cea mai mare parte a copacilor fuseseră deja tăiați

Ultima modificare și micșorare a fostei Grădini a Episcopiei s-a produs în 1950. Atunci o mare parte grădina din fața hotelului Athenee Palace a fost betonată și transformată într-un scuar, de fapt o parcare. Tot atunci sunt îndepărtate toate statuile, reamenajate aleile și rondurile de flori, iar grădina devenind un mic spațiu verde în fața Ateneului, mai puțin de jumătate din parcul de odinioară.