Până în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, așezarea ce i se atribuise un toponim considerat în zilele noastre scatologic, s-a aflat sub zodia superlativelor: era cel mai important centru comercial din estul Munteniei; prima reședință a județului Ialomița și nu în ultimul rând- locul de naștere a celui care a făcut posibilă realizarea primei uniri a Țărilor Române, domnitorul Mihai Viteazul (n.1558).

Un : „Pompei” medieval

Ipotezele dispariței târgului aflat la confluența râului Ialomița cu Dunărea sunt multiple: de la incendierea și distrugerea sa în mod sistematic în timpul nenumăratelor invazii și războaie, până la inundațiile provocate de proximitatea celor două ape curgătoare. Există și puncte de vedere mai moderate, conform cărora Orașul de Floci și-ar fi pierdut, treptat, supremația regională în materie de comerț o dată cu ascensiunea Brăilei, la sfârșitul secolului al XVI-lea (tendință inaugurată de Ștefan cel Mare, care, cu ocazia unei incursiuni militare a incendiat târgul muntean cu scopul expres de a favoriza târgurile moldovene).  În sfârșit, tot într-o notă moderată intră ipoteza prin care așezarea ar fi fost părăsită de către locuitori în anii războiului ruso-turc de la 1769-1774, când linia Dunării și Dobrogea fuseseră teatru de operațiuni.

Anul fatidic 1775: Orașul de Floci, înghițit de apele Ialomiței și ale Dunării

Nu numai istoricii au manifestat interes pentru una dintre puținele așezari medievale din Europa peste care nu s-au suprapus faze ulterioare de locuire. Extrem de edificatoare pot fi și izvoarele literare. Gheorghe Burlacu, originar din localitatea ialomițeană Vlădeni, s-a dedicat cercetării istoriei locurilor natale. Rudele scriitorului decedat în urmă cu un deceniu susțin că acesta ar fi studiat documente inlusiv din biblioteca Academiei Române. Astfel, au ieșit de sub lumina tiparului trei volume de proză, ce reprezintă un tribut adus așezărilor istorice desființate în urma devastatoarelor inundații din anul 1970: Bobu, Brăilița, Chioara, Piua Petrii și Sfântul Vasile, localități-satelit ale așezării medievale Orașul de Floci.

În volumul „Oameni din Blagodești”, lansat în anul 2003, este inserată o povestire ce evocă un tragic eveniment prin care Orașul de Floci și-ar fi găsit sfârșitul: „În primele luni ale anului 1775 nimic nu putea prevede diluviul, adică viitura năprasnică a apelor la începutul verii, în zona Borcii de jos, la confluența Ialomiței cu Dunărea. Ploaia nu a contenit în acel an, în toată luna lui april și mai mult de jumătate din mai. S-a întâmplat atunci ca această ploaie îndelungată să nu-i ocolească nici pe cei din centrul Europei, de unde își adună apele marele fluviu, astfel că ceea ce era de așteptat s-a petrecut.”

            Cu câteva luni înainte, Orașul de Floci își trăia ultimele momente ale înfloritoarei sale istorii. La începutul primăverii, după topirea zăpezilor din munți, Ialomița inundă complet Pădurea Chiranei, unindu-se cu balta Coșcovatei, devenind  „o nouă Dunăre tulbure și vijelioasă”. Cetatea, ridicată pe o popină, martoră a eroziunii hidraulice provocată de anterioarele revărsări ale râului, rămâne izolată de restul lumii. Iar ploaia continua să cadă.

Mai mult decât atât, râul Ialomița își schimbă matca, „cu 2-3000 de stânjeni mai către miază-noapte, vârsându-se în Dunăre în locul în care altădată fusese temeiul Orașului de Floci”. Ceea ce îl determină pe autor să afirme că schimbarea cursului Ialomiței a șters orice urmă de existență a așezării medievale: „ca nimeni și niciodată să nu mai poată bănui măcar unde a fost acesta”.

Se pare că furia apelor fluviului Dunărea, precum și a capriciosului râu Ialomița, a reprezentat o constantă a istoriei acestor locuri. Viitura care a acoperit ceea ce mai rămăsese din Orașul de Floci, lovit de invazii și războaie, a prefigurat dezastrul din primăvara anului 1970. Prin urmare, povestirea prezentată de Gheorghe Burlacu are și un substrat: „Ei bine, s-a întâmplat atunci ca la nivelul exagerat de mare al Dunării, apreciat că se întâmplă o dată la câteva sute de ani, cursul apei a atins cote de 25-30 mii m.c. pe secundă. În aceste condiții, întâlnind pintenul de calcar al Hârșovei, Dunărea și-a schimbat brusc direcția șuvoiului, îndreptându-l către gura de vărsare a Ialomiței, adică exact către cetatea de lut, cu consecințe catastrofale. În numai câteva ore orașul a fost inundat, apa intrând în toate dughenele negustorilor și-n casele flocenilor, inclusiv în cele 36 de biserici, cât pretinde un călător străin c-ar fi numărat în cetate în perioada ei de înflorire. Oamenii, luați prin surprindere, au urcat claie peste grămadă în bărcile, luntrile, barcazele și corăbiile, câte se nimeriseră la schela cetății și au plecat aiurea, care cum au văzut. Puhoiul de apă al Dunării a continuat să rupă popina în bucăți, ducând la vale pereți, acoperișuri și copaci. Nu toți flocenii au putut să se salveze. Au pierit atunci mulți bătrâni neputincioși. După o săptămână, nu mai mult, toată popina cu oraș cu tot dispăruseră de pe fața pământului.”

Gheorghe Burlacu invocă existența unei „cetăți din lut”, ridicată pe o popină (o zonă înaltă din câmpie). Într-o lucrare de istorie locală scrisă în anul 1947, preotul Ion Munteanu din satul Gura Ialomiței susținea că la Orașul de Floci a existat o fortificație militară, construită pe un deal din apropierea pădurii Chirana. Recent, arheologul Daniela Mihai a cercetat locurile indicate de acesta, însă a ajuns la concluzia că acolo a existat o așezare neîntărită, cu urme de locuire din perioada dacică. Zona cu descoperirile arheologice cele mai semnificative rămâne cea de pe teritoriul comunei Giurgeni, sit arheologic ce atrage mulți turiști. Este numită „obor de schimb” într-o lucrare de istorie militară din secolul al XIX-lea, ce îl are ca autor pe ofițerul Mihail Draghicescu, participant la Războiul de Independență. Anual, acolo se organizează concursul de tradiții culinare „La casa Tudorii”, omagiu adus mamei domnitorului Mihai Viteazul, Teodora Cantacuzino.

Autor: Adrian Costea