Dacă vă hotărâţi să vizitaţi Viena, una dintre cele mai mari atracţii este şansa de a observa şi de a lua parte la felul în care austriecii se bucură de viaţă. Un loc aparte îl ocupă preparatele bucătăriei vieneze care, spre deosebire de cele mai ostentative delicatese de pe Continent, sunt simple şi uşor de preparat.

Nu rataţi şansa de a gusta Tafelspitz (mai simplu spus „carne fiartă de vită“), cunoscut drept felul preferat de mâncare al Împăratului Franz Josef (1830-1916). În mâinile unui adevărat chef vienez, acest fel simplu de mâncare se transformă într-o porţie de rafinament şi eleganţă, aşa cum doar pe masa unui împărat poţi găsi.

Praf de aur printre ingrediente

Tafelspitz (literal „bucată de carne pe farfurie“) se prepară dintr-o bucată de carne de vită bine aleasă din crupa unui taur tânăr. Carnea de vită este pusă la fiert împreună cu legumele şi mirodeniile. Rasolul se feliază şi se serveşte cu chifteluţe de cartof sau roşii, alături de un amestec făcut din mere, hrean şi smântână. Mare amator de Tafelspitz, Împăratul Franz Josef consemna în cartea de bucate a Imperiului: „De pe masa Majestăţii sale nu lipseşte niciodată o bucată mare de rasol, felul său favorit de mâncare“.

Legenda spune ca Tafelspitz a fost inventat pentru faimosul hotel Sacher din Viena, fiind deosebit de apreciat de cei cu ranguri înalte din armata lui Franz Josef I. Împăratul, om gospodar şi modest, mânca puţin şi pe fugă. Fiecare dintre participanţii la masa împărătească mânca atâta timp cât Împăratul ţinea tacâmul în mână. Astfel, militarii de rang înalt se duceau deseori să mănânce la hotelul Sacher, atunci când erau înfometaţi. În acele vremuri, carnea de vită era la mare căutare, rasolul fiind cel mai răspândit fel de mâncare. Cum cetăţenii Vienei imitau obiceiurile culinare ale Împăratului, Tafelspitz a devenit în scurt timp mâncarea cea mai comună a clasei de mijloc şi felul cel mai cerut în restaurantele vremii.

Dacă în secolul al XVIII-lea acest fel de mâncare era servit la ocazii speciale (istoricii spun că era adăugat praf de aur în untul folosit, pentru a marca festivismul şi decadenţa perioadei), în zilele noastre Tafelspitz a devenit echivalentul austriac al felului de mâncare britanic „fish&chips“ (peşte şi cartofi prăjiţi) sau al hamburgerului american, existând chiar şi un lanţ de restaurante de tip fast-food, dedicat acestui fel de mâncare.

Sursă: historia.ro