Castelul Miramare reprezintă una dintre cele mai importante atracții turistice din Nord-Estul Italiei, având o istorie cu totul deosebită. Situat în Grignano, la o distanță de aproximativ 6 kilometri de orașul italian Trieste, castelul Miramare este un loc de neratat pentru pasionații de turism, istorie sau natură.

  1. CASTELUL – INFORMAȚII GENERALE

Castelul Miramare – vedere din apropierea intrării

Istoria sa începe în anul 1855 și este legată de monarhia austriacă (Casa de Habsburg-Lorena). Înainte de a prezenta istoria și importanța castelului trebuie amintit faptul că Imperiul Habsburgic, din secolul al XIX-lea și până la sfârșitul Primului Război Mondial, a ocupat anumite teritorii din Nordul Italiei (regiunea Trentino – Tirolul de Sud, părți din regiunea Friuli Venezia Giulia), inclusiv Trieste, un oraș ,,graniţă”, care are atât caracteristici italiene (limbă, cultură), cât şi austriece (arhitectură).

Construirea castelului Miramare i se datorează arhiducelui Ferdinand Maximilian al Austriei, cel care va deveni mai târziu împăratul Maximilian I al Mexicului (1864-1867). Acesta s-a născut în 1832 la Viena şi a fost fratele împăratului Franz Joseph al Austriei. Fiind un iubitor de artă şi natură, la sfârşitul anului 1855, a cumpărat o parte a promontoriului din Grignano şi a decis să construiască ceea ce astăzi numim castelul şi parcul Miramare. Astfel, piatra de temelie se pune pe 1 martie 1856.

Construirea clădirii i-a fost încredinţată lui Carl Junker, inginer şi arhitect austriac. Stilul arhitectural al castelului este eclectic, îmbinând într-o manieră unică modele pe care le regăsim în perioada gotică, medievală sau renascentistă. În anul 1860, arhiducele Maximilian de Habsburg împreună cu soţia sa, Charlotte a Belgiei, petrec ajunul Crăciunului la castelul Miramare. La acea dată construcţia exterioară a castelului era finalizată, însă interiorul, care poartă semnătura lui Franz Hofmann şi a fiului său, necesita încă lucrări de amenajare. Una dintre cele mai importante săli ale castelului este ,,Sala Istorică’’, care se află la primul etaj al clădirii şi care ilustrează, prin tablourile de pe pereţi, realizate de pictorul Cesare Dell’Acqua, episoade istorice semnificative pentru arhiduce, dar şi din zona Grignano. Tot la primul etaj este situată şi Camera Tronului şi sălile de recepţie, în timp ce parterul era destinat cuplului imperial.

2. PARCUL CASTELULUI

Zona centrală a parcului

Parcul Miramare are o suprafaţă de douăzeci şi două de hectare, iniţial fiind un teren carstic şi lipsit de vegetaţie. Lucrările au început în primăvara anului 1856 şi au fost constant urmărite de către arhiducele Maximilian.

Proiectarea parcului i se datorează tot lui Carl Junker, dar de partea botanică s-au ocupat Josef Laube şi Anton Jelinek, ultimul participând la ,,expediţia Novara” în jurul lumii (fregata Novara a fost, de asemenea, cea care i-a dus pe Maximilian şi pe soţia sa în Mexic). Cantităţi mari de pământ au fost aduse din zona Alpilor austrieci (Stiria şi Carintia), iar pepinierele sunt majoritar din Lombardia şi Veneto, flora cuprinzând o mare varietate de specii, inclusiv din afara Europei – după ce a devenit împăratul Mexicului, Maximilian a trimis diverse specii de plante, arbori și arbuşti pentru a fi plantate în grădina Miramare.

Peisaj – vedere spre grădină și mare

În zona estică a parcului sunt predominante pădurile, dar există şi locuri unde se întâlnesc spații ierboase, potecuţe, foișoare, iazuri, această zonă fiind proiectată să reproducă peisajele grădinilor englezești. Spre deosebire de aceasta, partea vestică este dominată de zone geometrice, specifice stilului italian.

O parte din fauna castelului

În parc se mai regăsesc numeroase sculpturi şi statui, dar şi ruinele capelei San Canciano, unde se află un crucifix sculptat în lemnul fregatei Novara (nava de război folosită de către Maximilian de Habsburg când se afla la conducerea Marinei Imperiale), dedicat arhiducelui în 1900 de către fratele său, arhiducele Ludwig Viktor de Austria.

Crucifixul dedicat arhiducelui Ferdinand Maximilian

  1. CASTELLETTO SAU MICUL CASTEL

În paralel cu construirea castelului a fost ridicat şi ,,Gartenhaus’’ sau ,,Castelletto’’, o variantă în minuatură a reşedinţei principale, locuită ocazional de cuplul imperial în perioada 1859 – 1860.

Il Castelletto

Locuitorii Micului Castel se bucurau de o privelişte superbă, având vedere spre port, dar şi spre grădină, zonă unde se aflau serele, fiind înconjurată de copaci şi având o fântână în mijloc.

Grădina ,,Micului Castel” și serele

Interiorul a fost decorat într-un mod asemănător cu prima locuinţă triestină a arhiducelui Ferdinand Maximilian, Villa Lazarovich, pe care a închiriat-o în 1852 de la Nicolò Marco Lazarovici. O parte din mobilierul pe care arhiducele l-a avut la acea vilă a fost ulterior adus la CastellettoMicul Castel are şi o istorie tristă, amintindu-ne de povestea tragică a lui Maximilian (condamnarea la moarte în Mexic) şi a soţiei sale. Aceasta s-a întors din Mexic şi a revenit la Miramare pentru o scurtă perioadă de timp, dar fiind profund afectată de cele întâmplate, a început să aibă probleme mentale. Între 1866 şi 1867 Charlotte va locui în Castelletto, unde va fi tratată de medici. În anii 1930, când castelul Miramare a fost locuit de către Ducele Amedeo di Savoia – Aosta, Castelletto a devenit un muzeu deschis publicului.

  1. CASTELUL MIRAMARE DUPĂ 1867

În 1867, odată cu moartea împăratului Maximilian și după plecarea în Belgia a soției sale Charlotte, în castelul Miramare vor locui temporar membri ai familiei de Habsburg. Astfel, între anii 1869 și 1896, castelul a găzuit-o de cel puțin paisprezece ori pe împărăteasa Elisabeta a Austriei (Sissi), dar și pe soțul acesteia, împăratul Franz Joseph, care cu ocazia unei vizite oficiale la Trieste, în septembrie 1882, va rămâne la Miramare.

În 1900, pe 20 martie, prințesa Stéphanie a Belgiei, fiica regelui Leopold al II-lea al Belgiei, a ales capela castelului Miramare pentru a se căsători cu nobilul maghiar Elemér de Lonyay. În martie 1914, Franz Ferdinand, moștenitorul tronului Austro-Ungariei, l-a primit la castel pe împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei; două luni mai târziu Franz Ferdinand este ucis la Sarajevo, fapt ce va declanșa începerea Primului Război Mondial. Ultimii Habsburgi prezenți la Miramare au fost împăratul Carol I al Austriei și soția acestuia, Zita de Bourbon-Parma. Odată cu aceștia se termină și etapa / istoria austriacă a castelului Miramare.

Statuie a ducelui Amedeo di Savoia – Aosta

În timpul Primului Război Mondial mobilierul și operele de artă din interiorul castelului au fost transferate la Viena. La sfârșitul conflictului teritoriile nordice ocupate de Austro-Ungaria revin Italiei, precum și castelul Miramare. Între 1925 și 1926 Austria a restituit mobilierul complet, astfel încât castelul va fi transformat în muzeu, la 24 martie 1929 având loc inaugurarea acestuia. Însă, odată cu venirea ducelui Amedeo di Savoia – Aosta (văr primar cu regele Victor Emmanuel al III-lea), care a locuit la Miramare în perioada 1931-1937, muzeul s-a închis. De asemenea, castelul a suferit unele modificări arhitecturale, dar și lucrări de modernizare (lifturi, linii telefonice, un sistem de iluminare cu neon, apă curentă, calorifere). Ducele a trăit acolo din 1931 până în 1937, când a fost numit regent al Etiopiei, dar soția sa (Anne d’Orléans) și fiicele lor au continuat să locuiască la castelul Miramare până în 1943. În această perioadă s-a putut totuși vizita Castelletto (unde a fost mutat mobilierul arhiducelui Ferdinand Maximilian), dar și o parte a parcului.

În 1943, în timpul ocupației germane a Italiei, la Miramare s-a deschis o școală pentru oficialii naziști (mobilierul a fost scos din castel şi păstrat în diverse clădiri din oraş). După 1945 la castel s-au stabilit, în anumite perioade, trupele din Noua Zeelandă, dar şi cele engleze şi americane, situație ce a durat până în 1954, când castelul a revenit din nou Italiei, conform unui memorandum de înțelegere, semnat la Londra pe 5 octombrie.

Castelul, Castelletto și Parcul au fost supuse lucrărilor de restaurare, iar datorită unor documente grafice și a fotografiilor de epocă, interiorul castelului a putut fi renovat conform amenajărilor inițiale. În martie 1955 parcul a fost redeschis pentru public și pe 2 iunie în acelaşi an a fost inaugurat ,,Muzeul Istoric al Castelului Miramare.’’ În prezent, muzeul şi parcul castelului pot fi vizitate de către public în fiecare zi din săptămână, între orele 09:00 – 19:00.

Putem spune că Miramare este locul unde frumuseţea naturii se îmbină perfect cu importanţa istoriei. Castelul cu ,,doi părinţi” (Imperiul Habsburgic şi Italia) merită vizitat cel puţin o dată în viaţă – atât ca destinaţie turistică, fiind o oază de relaxare şi meditaţie (datorită prezenţei mării), cât şi din perspectiva unui martor al istoriei, având numeroase poveşti de spus.

Vedere spre mare

Peisaj – în drum spre castel

Sursă: http://www.castello-miramare.it/

Autor: Ancuţa Evelina Drăghici