Ghidurile turistice ale Bruxellesului te îndeamnă să cauţi chiar în centru simbolul oraşului: Manneken Pis. La sud de Grand Place (Piaţa Mare), pen una dintre străduțele pietonale și pline de clădiri cu arhitectură veche, vei da de el. Nu este ceva impresionant ca dimensiuni și da, nu e o piață dedicată lui, ci se află la întretăierea străduţelor pavate, în spatele unui gard din fier forjat. Dacă alți turisti, ca noi ,nu ți-ar indica bine locul, poate că ai ratat întâlnirea cu Manneken Pis. Asta pentru că „Băieţelul care face pipi” sau „Pișăciosul” este în realitate o statuie mică din bronz, de 60 cm înălţime, aşezată într-o nişă înaltă, frumos sculptată în piatră între doi pereţi albi.
Manneken Pis este o micuţă fântână arămie a cărei apă împrospătează aerul la intersecţia lui Rue de l’Étuve (Stoofstraat) cu Rue du Chêne (Eikstraat). Cu siguranță că acest copil care face pipi a adus pe aici mai mulți turiști decât dacă statuia nu ar fi existat. Privindu-l pe Manneken Pis, fără ai cunoaşte legendele, ai putea să fi mirat de ce o asemenea fântână reprezintă un simbol al oraşului Bruxelles, care este și capitala Europei. Și atunci, de ce l-au ales belgienii pe Manneken Pis ca subiect al simpatiei lor?
În arhivele orașului se arată că “Micul Julien” era o fântână publică din piatră, încă din anul 1388, timpuri în care alimentarea cu apă a oraşului se făcea prin astfel de mici cişmele. Un alt text din anul 1451 deja vorbeşte de “Manneken-Pis”. Statuia din bronz a artistului Hieronimus Duquesnoy a înlocuit-o în 1619 pe cea veche din piatră şi, de atunci, aceasta a rezistat eroic vremii, bombardamentelor din război, vandalismelor localnicilor şi repetatelor furturi. Într-un final, în 1965, “bătrânul” Manneken Pis a fost mutat în Casa Regelui (din Piaţa Mare), iar acum turiştilor îi admiră copia extrem de reuşită.
Dincolo de mărturiile menționate în documentele de arhivă există o sumedenie de legende cu privire la acest personaj. În una din ele ducele Godfrey III de Leuven şi-a însoţit soldaţii în bătălia pornită împotriva lordului din Grimbergen. Numai că, la cei doi ani pe care îi avea, Godfrey a fost pus într-un coş şi apoi urcat de către ostaşi într-un copac de pe câmpul de luptă, ca să îi încurajeze. Se spune că băiatul a urinat peste trupele inamice, care au pierdut bătălia. O altă poveste face referire la un eveniment din secolul XIV, pe când oraşul se afla sub asediu. Întrucât inamicii nu reuşeau să cucerească Bruxelles-ul, ei au decis să arunce în aer zidurile şi au pregătit materialul explozibil. Un băieţandru, Julianske, i-a pândit şi a urinat pe fitilul aprins, împiedicând explozia încărcăturii și astfel oraşul a fost salvat.
Mai aproape de realitate ar fi povestea legată de utilizarea urinei în procesul de tăbăcire a pieilor de animale. Se pare că într-o perioadă urina era colectată în niște butoaie imense pentru a fi folosită. Breasla tăbăcarilor, care deținea proprietăți importante în zona în care e amplasată statuia și fiind una dintre cele mai puternice de la acea vreme l-a ridicat pe Manneken-Pis. Toate aceste povești le puteți auzi și la tururile gratuite organizate de diverse agenții în engleză, spaniolă, germană sau franceză.
Manneken Pis nu e doar un simbol amuzant, ci și unul care îmbracă diverse ținute. Rare ori puteți vedea statuia așa cum a făcut-o sculptorul ei. De cee mai multe ori are tot soiul de ţinute simbolice, fie în legătură cu date calendaristice, fie pentru diverse cauze sociale. Copilul din bronz are peste 800 de costume în garderoba sa, dintre care 100 sunt expuse în Muzeul Bruxellesului. Chiar și îmbrăcatul are o tradiție îndelungată care datează din 1698, iar printre ultimele piese primite de Manneken Pis se numără un costum chinezesc roşu, oferit de reprezentanţii oraşului Haining. Ca o curiozitate în 1 decembrie 2010, statuia a fost îmbrăcată pentru prima oară în costum popular românesc.
Ca să nu se simtă singur, Manneken Pis a primit în 1987 o parteneră – Jeanneke Pis, o fetiţă care face pipi, tot pe una dintre străzile centrale ale oraşului (Aleea Fidelităţii), dar pentru cunoscători punctul de reper este barul Delirum.
Mai sunt și multe alte simboluri ale Bruxellesului la fel de nonconformiste, despre care vom aminti cu alte ocazii, fapt ce arată că în cida aparențelor bruxellezii au simţul umorului deosebit, fiind capabili să râdă, de ei înşişi şi de alţii, în timp ce beau una din multele beri pe care le produc.