În ziua de azi, muzica este plină de diversitate, iar tinerii ascultă și se pot regăsi în toate genurile produse, mai puțin în folclorul românesc care, adesea, este trecut cu vederea. Astfel, pe scenă apar cei de la Subcarpați cu folclorul lor modern.

13606922_1280920845252526_6745276337263191018_n

Deși muzica populară este apreciată de unii tineri, majoritatea o ascultă la nunți sau de la vreun vecin, adică foarte rar. Aceasta începe să devină o amintire dacă nu ține pasul cu tendințele muzicii din prezent. În anul 2010, artistul cunoscut sub numele de Bean (Alexe Marius Andrei) creează proiectul muzical Subcarpați ce dorește să aducă împreună muzica de la sat cu cea “din cartier”.  Numele artiștilor care contribuie la această mișcare sunt obscure și unele dintre ele nu aduc aminte de muzica de care se bucurau bunicii noștri, dar important este să judecăm muzica, nu compozitorul.

Ziarul britanic The Guardian caracterizează formația ca fiind un “mix exploziv între vechi și nou”, deoarece în muzica lor se regăsesc elemente specifice folclorului românesc, dar și elemente ale muzicii moderne, chiar si cea underground. Genul muzical în care se încadrează cei de la Subcarpați este folclorul underground, adică un sunet unic rezultat din alăturarea hip-hop-ului și a muzicii electronice cu folclorul românesc, bineînțeles. Astfel, melodiile si albumele care apar sub aripa colecției Culese din cartier ori sunt originale, ori reinterpretează creații muzicale nemuritoare pentru români, precum Cantec pentru Bucovina, Fir-ai tu să fii de murg și Ciuleandra.

Desigur, o alăturare între dubstep, drum and bass și hip-hop cu muzica populară pare să fie imposibilă la prima vedere, sau chiar o insultă. Surprinzător, Subcarpați te introduce în universul mitic românesc, plecând de la Zalmoxis și ajungând în curte la Ilie Moromete. Așadar, ritmul popular este completat de beat-uri jucăușe în perfectă armonie, iar versurile hip-hop aduc aminte de motive recunoscute în cultura română – frunza verde, livada, satul. Uneori, acești artiști își dovedesc măiestria când îi cufundă pe ascultătorii lor într-o atmosferă ce aduce aminte de dacul care râde în fața morții sau de tristețea pe care numai un român o poate ințelege.

Recent, cei de la Subcarpați și colaboratorii lor au lansat albumul intitulat Statele Unite ale Balcanilor (S.U.B) și promit să lanseze și alte proiecte noi. Până în prezent, munca lor dă roade în rândul tinerilor și promovează cu succes valorile folclorului românesc prin originalitate, calitate și întoarcerea la origini.Album S.U.B.

Sursă foto: subcarpati.com, facebook.com/subcarpati

Autor: Mihnea-Dragoș Păun