Dacă ar fi să comparăm România cu o femeie, aceasta ar fi unică, frumoasă, misterioasă, cu un şarm aparte care ar atrage privirile şi dragostea tuturor. Cea mai mare dintre ţările balcanice, România este o ţară dinamică, bogată în istorie, artă şi cultură. Să nu uităm că ţara noastră adăposteşte nenumărate rezervaţii ştiinţifice, rezervaţii naturale, parcuri naţionale, parcuri naturale şi monumente ale naturii. Cu alte cuvinte, putem afirma, fără doar şi poate, că avem cea mai bogată ţară europeană din punct de vedere al biodiversităţii.

La începutul acestui an, guvernul a pus în dezbatere publică proiectul de act normativ care acordă tuturor studenţilor gratuitate la transportul feroviar intern. În consecinţă, în luna februarie, proiectul a fost aprobat; studenţii putând astfel să călătorească gratuit cu trenul în toată ţara. Pentru a putea beneficia de gratuitate, aceştia trebuie să prezinte un act de identitate şi legitimaţia de student valabilă.
Sfatul meu este să profiţi de această ocazie, dacă eşti încă student, întrucât este o oportunitate uriaşă de a vizita meleagurile acestei ţări, economisind bani în acelaşi timp. Ia-ţi grupul de prieteni şi pleacă spre necunoscut. Nu uita să te înarmezi cu haine, mâncare, încărcătoare, baterii externe şi răbdare!
Va dau acest sfat tocmai din propria experienţă. Vara aceasta a fost una dintre cele mai productive pe care le-am avut şi aş vrea să vă împărtăşesc şi vouă câteva din locurile pe care le-am vizitat şi să vă prezint câteva din impresiile pe care mi le-au lăsat acestea.

Sighişoara

Dintre toate oraşele pe care le-am vizitat, acest loc m-a fascinat din prima clipă. De cum păşeşti pe treptele gării, parcă te afli într-o altă lume, o altă epocă. Cetatea medievală îşi are locul ei de cinste în mijlocul oraşului pe un deal, nu departe de gară. Oraşul ca şi cetatea sunt liniştite, curate şi primitoare. Singurul lucru care m-a deranjat este că li se permite conducătorilor auto să pătrundă cu automobilele aproape peste tot, îndepărtând astfel din farmecul medieval.

Sighisoara

Principala atracţie a cetăţii o reprezintă turnul cu ceas, locul de unde ai o privelişte superbă asupra întregului oraş.

Preţurile pentru studenţi sunt infime, de la un leu, până la şapte lei.Pentru pasionaţii de fotografie, Sighişoara este locul perfect, predomină peisaje unice, o arhitectură veche şi impresionantă, clădiri şi drumuri parcă desprinse dintr-o altă lume.

Dacă doreşti să mănânci, ai o multitudine de restaurante şi cafenele din care poţi alege. Este recomandat să faci rezervare, deoarece seara cu greu găseşti o masă liberă. Dacă doreşti să-ţi impresionezi iubita şi vrei să-i faci o surpriză frumoasă, restaurantul Casa Georgius Krauss este locul potrivit.
Restaurantul este învăluit într-o atmosferă romantică şi intimă şi se găseşte în partea de nord a cetăţii, pe stradă Bastionului, Nr. 11. Mâncarea este delicioasă, iar servirea ireproşabilă.
Există nenumărate locuri unde te poţi caza, dintre care eu am ales Pensiunea lui Teo şi pot spune că nu m-a dezamăgit. Proprietarul, un om foarte amabil şi primitor ne-a stat tot timpul la dispoziţie. Camera a fost curată şi dotată cu tot ce am avut nevoie. Chiar dacă alegeţi să nu va cazaţi la această pensiune, vă recomand totuşi să vizitaţi Pivniţa lui Teo, care este situată în acelaşi loc cu pensiunea. Aceasta adăposteşte vinuri tradiţionale, pălinci şi lichioruri medaliate cu aur, argint şi bronz la Saloanele internaţionale pe care le puteţi degusta şi chiar cumpăra.
Sighişoara este un oraş care merită vizitat şi explorat pentru că oferă peisaje unice, clădiri vechi, ale căror pereţi spun poveşti istorice, biserici, muzee chiar şi un cimitir interesant.

Sibiu

Sibiul, casa dragului nostru preşedinte, un loc frumos, primitor, cu o istorie de aproape 900 de ani. Un oraş frumos care merită vizitat, care, însă, m-a dezamăgit de data aceasta. Cauza acestei dezamăgiri o reprezintă restaurarea unor clădiri într-o manieră modernă, furând astfel, amprenta istorică. Lăsând la o parte acesta opinie personală, Sibiul este un oraş în care nu te plictiseşti, deoarece este gazda multor festivaluri, precum Festivalul Internaţional de Teatru şi a multor evenimente pentru toate gusturile şi vârstele. Pe tot parcursul anului sunt găzduite peste 100 de evenimente. Când vine vorba de atracţii turistice, Sibiul oferă o largă varietate, de la diferite muzee, până la biserici, poduri şi o grădina zoologică.

Braşov

Dacă locuiţi în Bucureşti, Braşov-ul este cel mai accesibil dintre cele trei aflându-se la o distanţă considerabil mică. Dacă nu ştiaţi în Braşov se află una dintre cele mai înguste străzi din Europa, Stradă Sforii, având 83 de metri lungime şi 110 cm lăţime în cel mai îngust punct. Pe lângă peisajele superbe şi traseele montane, găsim multe clădiri şi turnuri cu o vechime considerabilă. Frumuseţea oraşului este dată de istoria care se îmbină într-un echilibru perfect cu modernismul fără a intra în competiţie. Chiar şi pentru o zi dacă vizitezi oraşul nu trebuie să ratezi Piaţa Sfatului, inima oraşului şi Biserica Neagră, o construcţie impunătoare cu o arhitectură pe măsură.

Dacă doriţi să aveţi parte de o panoramă absolut spectaculoasă asupra oraşului, Vârful Tâmpa este alegerea potrivită. Pentru suma de 7 lei şi o urcare cu telecabina de aproximativ 3 minute, veţi avea posibilitatea să vedeţi oraşul în adevărata sa splendoare.

În opinia mea, este important să ne cunoaştem ţara. Tocmai de aceea trebuie să vizităm fiecare colţ de plai, oraş, civilizaţie, întrucât fiecare are farmecul sau. Cum altfel am putea ajuta la dezvoltarea şi promovarea ţării noastre, dacă noi, locuitorii acesteia, nu ştim în ce teritoriu istoric şi minunat locuim?

Autor: Vodă Cristian

Citeste si:

https://www.turismistoric.ro/povestile-stiute-si-nestiute-ale-brasovului-pesteri-lacuri-subterane-si-tuneluri-secrete-sub-tampa/

https://www.turismistoric.ro/podul-minciunilor-din-sibiu/

https://www.turismistoric.ro/sighisoara-inclusa-in-topul-locurilor-care-merita-vizitate-macar-o-data-in-viata/