Asia este mai aproape decât crezi. La un zbor distanță, de nici măcar o oră, ai ocazia să pășești în Asia. Acolo, surpriză!, totul seamănă cu Europa. De partea cealaltă a strâmtorii Bosfor, în Europa, te simți mai mult în Asia. Locul acestui paradox, probabil unic în lume, este, desigur, Istanbulul.
Prima impresie pe care o lasă Istanbulul este, de cele mai multe ori, cea a unui oraș împărțit între Orient și Occident, între tradiții și modernitate, între Europa și Asia. De vină pentru această imagine sunt istoria și cultura orașului, împărțite într-adevăr între o tradiție europeană și creștină, datând dinainte de 1453, și una musulmană, de origine asiatică. Această dedublare frapează pe oricine aflat la prima vizită pe malurile Bosforului: unii se obișnuiesc cu ea și-i recunosc farmecul, ca în cazul subsemnatei; alții, poate, sunt mai puțini impresionați.
Istanbulul are – prin grandoarea sa – aerul unui oraș imperial. A fost, ce-i drept, capitala a nu mai puțin de patru imperii: roman (330-395), bizantin (395-1204, 1261-1453), latin (1204-1261) și otoman (1453-1922). Au rămas drept moștenire mai multe edificii monumentale, demne de un oraș imperial. Cele mai impresionante sunt edificiile religioase: Hagia Sophia și moscheile, mai ales Moscheea Albastră și Suleymaniye.
Hagia Sophia, construită în secolul VI, în timpul Împăratului Iustinian, a fost cea mai importantă biserică a lumii creștine vreme de mai multe veacuri. Considerată – pe bună dreptate, aș adăuga eu – cea mai frumoasă operă a arhitecturii bizantine, Hagia Sophia a revoluționat istoria construcțiilor religioase: a fost, timp de aproape 1000 de ani, cea mai mare catedrală din întreaga lume. După cucerirea orașului de către otomani, Hagia Sophia a fost transformată în moschee după un proces de restaurare, când i s-au adăugat și minaretele. Astăzi, fostul lăcaș de cult funcționează ca muzeu. Hagia Sophia impresionează prin mărime (mai ales când te gândești când a fost construită), prin arhitectură și prin detaliile aurii ce scânteiază în penumbra din interior.
Moscheea Albastră, cunoscută și ca Moscheea Sultanului Ahemd, a fost ridicată la începutul secolului al XVI-lea la dorința sultanului. S-a hotărât ca moscheea să fie ridicată pe locul vechiului palat al împăraților bizantini, față în față cu hipodromul și Hagia Sophia, la acel moment cea mai importantă moschee din oraș.
Construcția a început în august 1609 cu o ceremonie la care a participat însuși sultanul, care-și propusese să ridice cea mai impresionantă moschee din întregul imperiu. A reușit, deși construcția sa nu poate rivaliza cu Hagia Sophia, din care s-a inspirat.
Moscheea lui Suleyman este a doua ca mărime din oraș, după Moscheea Albastră. Construită în anii 1550-1558 la ordinele sultanului Suleyman Magnificul, ea este opera faimosului arhitect Mimar Sinan. Inspirată, ca și Moscheea Albastră, din arhitectura bizantină întâlnită la Hagia Sophia, moscheea lui Suleyman Magnificul mi s-a părut a fi cea mai frumoasă din oraș. Cu un interior dominat de culorile alb și roșu și foarte luminos, moscheea are o atmosferă aparte și surprinzător de liniștită, în pofida numărului mare de turiști.
O altă moschee foarte frumoasă – mai albastră chiar decât Moscheea Albastră – este Rustem Pașa, aflată în apropiere de Bazarul Egiptean. Pereții sunt acoperiți de ceramică de Iznik, de unde și culoarea albastră, iar cum monumentul este relativ ascuns de ochii turiștilor, este mult mai liniștită decât moscheile mari.
Toată istoria și cultura orașului se-nvârt în jurul Bosforului, strâmtoarea care i-a decis soarta în toate aceste veacuri. Prin urmare, una dintre cele mai bune metode de a admira orașul – în toată măreția sa – este pe apă. Pe Bosfor circulă zilnic zeci de vaporașe de croazieră, care oferă o perspectivă unică asupra orașului. Pentru doar câteva lire primești la schimb două ore nemaipomenite. Priveliștea e minunată, mai ales în a doua parte a croazierei, când se văd casele de vacanță construite de vechea elită otomană la sfârșitul secolului XIX-început de secol XX la ceea ce era, pe-atunci, periferia orașului. Dar și Bosforul, această strâmtoare care a născut atâtea conflicte și pasiuni în trecut, e o priveliște în sine.
De partea cealaltă a strâmtorii, vaporașele duc turiștii în cartierul Kadikoy, cel mai important district al Istanbulului asiatic. Aici, unde te-ai aștepta ca orașul să pară diferit, altfel, el este de fapt mai european decât partea europeană. Zona locuită de aici este chiar mai veche decât Istanbulul european, dar pentru că nu a fost inclusă oficial în administrația capitalei imperiale decât mai târziu, cartierul nu are același aer oriental ca Orașul Vechi.
Din păcate, orașul nu este atât de îngrijit precum ar merita. Dincolo de haosul creat de aglomerație (14 milioane de locuitori plus milioane de turiști anual), se observă o oarecare indiferență a autorităților, deloc nouă, față de aspectul orașului. După nașterea republicii turce, oamenii au vrut să uite trecutul otoman, imperial, și asta se vede în indiferența cu care și-au tratat moștenirea istorică, inclusiv în Istanbul. Faptul că astăzi cele mai importante monumente imperiale sunt restaurate se datorează, probabil, mai mult interesului turistic decât dorinței de a pune în valoare patrimoniul urban. Asta e evident în aspectul cartierelor vechi ale Istanbului, unde a supraviețuit arhitectura din ultimele decenii ale Imperiului otoman, lăsată însă în paragină sau modernizată fără conservarea elementelor vechi.
Autor: Andreea Lupșor
Material realizat în cadrul concursul Călătorii în Istorie