Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” în parteneriat cu Fundaţia Universitară „Carol I” și Muzeul Național al Literaturii Române organizează ediția a VII-a a celui mai mare festival multicultural în aer liber: .

Festivalul începe luni, 10 septembrie la ora 17:00 și se încheie duminică, 23 septembrie după ora 20:00.

Această îndrăzneață inițiativă, care va scoate în stradă cele șapte arte și le va înlesni întâlnirea cu un public larg, indiferent de vârstă sau venituri, s-a putut concretiza datorită și sprijinului acordat de Primăria Municipiului București, prin Muzeul Național al Literaturii Române. În tot acest interval, participanții vor putea vizita o serie de expoziții printre care ,,Eroinele României Mari. Destine din Linia Întâi” și ,,Marele Război – un pas către Marea Unire”, vor putea participa la dezbateri, lecturi publice, spectacole de muzică și reprezentații teatrale, concerte, proiecții de film, lansări de carte, ateliere pentru copii, conferințe. Participarea este GRATUITĂ.

Arealul statuii ecvestre a Regelui Carol I se va transforma în scenă pentru târgul de carte și va străluci grație „Asociaţiei Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România”, dar și al unor concerte de excepție.

Festivalul se adresează inclusiv celor mici, aceștia având parte de multe evenimente dedicate, pe Strada Copiilor, organizată în parteneriat cu „Institutul de Management și Dezvoltare Durabilă”.

„În cadrul Ediției a VII-a a festivalului vom sărbători Centenarul inclusiv prin poezie și jazz cu invitați din Austria, Cehia, Slovacia, Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, Republica Moldova și România – acțiuni desfășurate în cadrul „Festivalului Capitalelor Națiunilor Centenare”, organizat de Muzeul Național al Literaturii Române, care ne este partener instituțional de excepție”- Mireille Rădoi, Director General al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, inițiatoarea festivalului .

Astfel, spațiile Fundațiunii Universitare „Carol I” vor deveni timp de 14 zile o zonă încărcată de simbolism şi expresie culturală vie.