În acest sfârșit de săptămână, în cetatea Râșnov, va avea loc a doua ediție a Festivalului dacic Comidava. La fel ca anul trecut, festivalul îi va avea în prim plan pe cei de la asociația de reconstituire istorică antică Terra Dacica Aeterna.  Festivalul va începe sâmbătă, în 9 septembrie, urmând ca activitățile să se încheie duminică după-masă.

”Vom fi și anul acesta aproape 80 de membri și voluntari, militari și civili, daci, sarmați și romani, de la Cluj, Deva, Brașov, Sibiu, București, Constanța și din alte locuri de unde avem membri. La fel ca la toate celelalte festivaluri unde participăm, avem și în acest an la Râșnov ateliere demonstrative și interactive, lupte între daci, sarmați și romani, ritualuri, explicații de specialitate și interacțiune cu publicul”, declară Andrei Pogăciaș, unul dintre vicepreședinții asociației.

”Este încă o lecție de istorie într-unul dintre cele mai faine locuri încărcate de istorie din România. Revenim aici, unde acum 1900 de ani stătea o cetate dacică, distrusă în tipul războaielor lui Traian. Readucem istoria antică în fața privitorilor, așa cum a fost ea. Anul trecut am avut peste 4000 de vizitatori, sperăm ca anul acesta să depășim acest număr.”

Festivalul este rezultatul colaborării dintre Primăria Râșnov, Muzeul Județean de Istorie a județului Brașov și asociația Terra Dacica Aeterna.

Programul festivalului: 

Sâmbătă, 9 septembrie

– ora 11.00 – Deschiderea oficială – ateliere civile și interactive – prelucrare metal, lemn, os, corn, țesătorie, mozaic, monetărie, hărți și caligrafie romană, jocuri romane, metaloplastie, gastronomie antică, întreținere echipamente, antrenamente soldați, instrucție cu doritorii din public…
– ora 13.00 – lupte de gladiatori
– ora 16.00 – prezentare echipament și armament roman, ritual religios de sfințire a armelor, steagurilor
– demonstrații militare
– formațiuni tactice
– demonstrații de artilerie antică
– prezentare trupă sarmată
– prezentare armată dacă
– ritual dacic de inițiere, trimiterea solului la Zamolxe
– bătălia dintre daci, sarmați și romani
– ritual roman de înmormântare
– 20.00 – rugul lui Zamolxe/arderea pe rug a unei căpetenii dacice

Duminică, 10 septembrie

– ora 11.00 – ateliere civile și interactive – prelucrare metal, lemn, os, corn, țesătorie, mozaic, monetărie, hărți și caligrafie romană, jocuri romane, metaloplastie, gastronomie antică, întreținere echipamente, antrenamente soldați, instrucție cu doritorii din public…
– ora 12.00 – lupte de gladiatori
– ora 13.00 – ritual de căsătorie roman
– ora 16.00 – marea confruntare dintre daci și romani
– ora 18.00 – închiderea oficială