În Romania există o casă a ceasornicelor. Muzeul Ceasului-„Nicolae Simache” se află în orașul Ploiești, județul Prahova, și adăpostește o expoziție unică pentru țara noastră. Vizitatorii au posibilitatea de a vedea unele dintre cele mai vechi și mai rare ceasuri din Europa.

Povestea acestei instituții ia naștere la începutul anilor ʾ60 datorită viziunii unui singur om – Profesorul Nicolae Simache – personalitate complexă a culturii și a învățământului prahovean, s-a născut la 5 noiembrie 1905 în comuna Cosminele. Acesta a desfășurat o bogată activitate în domeniul cercetării locale și naționale publicând importante culegeri de documentare și fiind inițiatorul lucrărilor arheologice în județul Prahova. Cele mai importante realizări culturale ale lui Nicolae Simache sunt muzeele, înființate pe întreg teritoriul județului Prahova, dar și în județele limitrofe (Buzău, Dâmbovița) deținând astfel un record în muzeografia națională.

Statuie Nicolae Simache

Această instituție culturală nu este importantă doar prin prisma exponatelor sale ci și pentru că reușește să ofere o imagine coerentă a istoriei măsurării timpului încă de la începuturile acestei științe. Astfel muzeul prezintă cadrane solare, ceasuri arzătoare sau cu apă, clepsidre și chiar mecanisme antice, surprinzătoare prin complexitatea lor.

Cele mai vechi exponate din colecția muzeului datează din secolul al XVI-lea.

Cel mai vechi ceas de aici a fost produs în anul 1562 și este impresionant chiar și azi prin numărul de date ce le oferă, fiind unul dintre primele, ceasuri astronomice. De asemenea, Muzeul Ceasului deține pendule construite în stil Ludovic al XIV-lea, elegant decorate cu elemente de bronz, aur și esențe de lemn exotic dar și piese mai târzii din secolele XVIII și XIX.

Ceas de masa – sec XVI

Ceas de masa – sec. XVII

O parte din ceasurile expuse au aparținut unor personalități cunoscute, cum ar fi regele Carol I, Vasile Alecsandri, Nicolae Iorga..

Remarcabilă în cadrul muzeului este existența unui număr semnificativ de ceasuri ale unor personalități culturale și politice, românești și nu numai. Prin valoarea și semnificația lor deosebită ele particularizează prestigiul acestei instituții unice în România. Pe acestea menționăm pe cele care au aparținut domnitorului Alexandru Ioan Cuza, regilor Carol I și Mihai I, marelui duce Nicolae al Rusiei (Nicolai Nicolaevici Romanov), țarului Alexandru al II-lea, istoricului Nicolae Iorga, diplomatului Nicolae Titulescu, poetului Vasile Alecsandri și lista poate continua.

Ceasuri celebre

 

Demne de admirație sunt și tablourile cu ceas în stil Biedermeier și pendulele de perete a căror artă nu se manifestă doar în mecanismele extraordinar de precise ci și în cutiile artistic sculptate cu decorațiuni bogate. Dar acesta este doar începutul pentru că expoziția include și ceasuri ceva mai comune, așa numitele ceasornice populare, accesibile și clasei de mijloc însă cel puțin la fel de elegante chiar și în absența materialelor extravagante.

Ceasuri de perete

Însă cele mai valoroase exponate nu sunt cele mari ci cele mai mici, ceasornicele de buzunar și ceasornicele bijuterii, mostre de măiestrie ale meșterilor ceasornicari din Franța, Anglia sau Olanda. Iar în vremuri mai recente, Muzeul Ceasului din Ploiești oferă o imagine a mecanismelor contemporane cu piese produse de firme celebre precum Patek Philippe, Omega sau Zenith.

La Muzeul Ceasului din Ploiești, vei realiza mai bine decât oriunde altundeva în România că orologiile, și în general dispozitivele de măsurare a timpului realizate de către iscusiții meșteri ai Evului Mediu, pot fi veritabile opere de artă. Frumusețea unor ceasuri nu este întrecută decât de ingeniozitatea și iscusința celor care le-au confecționat. Unele dintre ceasuri încorporează mecanisme muzicale și includ imagini pictate sau componente sculptate, demne de marii maeștri ai artei.

Ceas de șemineu

Frumoasa clădire în care funcționează din anul 1971  Muzeul Ceasului este un monument de arhitectură de la sfârșitul secolului XIX-lea (1890). Edificiul, care a aparținut magistratului Luca Elefterescu păstrează , în linii generale, arhitectura și decorația inițială în stil romantic.  Inițialele primului proprietar se regăsesc și astâzi, încadrate într-o splendida feronerie a ușilor de la intrare. Magistratul a fost una dintre cele mai importante personalității ale județului Prahova la acea vreme.

Salonul lui Luca Elefterescu (se recreează holografic primul revelion din Ploiești care a avut loc în această casă).

 

Azi, Muzeul Ceasului -„Nicolae Simache” cu un patrimoniu de peste 2000 de piese este unul dintre cele mai vizitate muzee ale orașului Ploiești.  Acesta este o instituție emblematică pentru România, este un loc de inițiere în istoria fascinantă a orologeriei,  de studiu pentru specialiști și de admirație pentru iubitorii de artă.

 

  1. ADRESĂ: Str. Nicolae Simache, nr. 1, Ploiești
  2. FACEBOOK: https://www.facebook.com/Muzeul-Ceasului-Ploiesti-540067712839112/

 

Articol scris de către Mihaela Pîrvu