Site-ul adevărul.ro aduce din nou un subiect spios pe tapet: Restaurarea bisericilor fortificate din Transilvania și sifonarea banilor europeni. Conflictele de interese dintre Biserica Evanghelică din Transilvania şi firmele apropiate bisericii produc pagube ireversibile, pe milioane de euro din banii publici. Astfel, o parte unică din patrimoniul României a fost distrusă în urma unor astfel de restaurări, pe care arhitecţii susţin că nu le-au recomandat. Biserica însă are alte răspunsuri.

Jurnalistul britanic Luke-Dale Harris împreună cu jurnalistul Sipos Zoltán au investigat, pe parcursul a două luni, procesul de restaurare a bisericilor evanghelice din Transilvania, un proiect făcut din bani europeni. Cei doi jurnalişti publică în exclusivitate pentru „Adevărul“ o anchetă care demonstrează că în acest proiect s-au folosit materiale produse de multinaţionale aflate în relaţii apropiate cu Biserica Evanghelică, în timp ce multe dintre ţiglele istorice de pe acoperişurile bisericilor nu necesitau să fie înlocuite. Cine a beneficiat de cele cinci milioane de euro din banii europeni şi cum arată acum bisericile care atrag anual sute de mii de turişti în România?

Un text de Sipos Zoltán şi Luke-Dale Harris 

După ce s-au păstrat în stare relativ bună timp de sute de ani, multe dintre bisericile evanghelice fortificate din Transilvania au fost transformate în decoruri de prost gust, încălcând principiul fundamental al restaurării privind autenticitatea clădirii istorice. Iniţiatorul şi beneficiarul proiectului pe bani europeni a fost Biserica Evanghelică, aflată la rândul ei în conflict de interese.

Programul „Tezaure Fortificate Redescoperite – Dezvoltare Durabilă a Regiunii Centru prin punerea în valoare a potenţialului turistic al reţelei de biserici fortificate săseşti din Transilvania“ a fost demarat în 2011, beneficiarul fiind Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România. Având un buget de 5 milioane euro prin Programul Operaţional Regional, s-a desfăşurat în judeţele Sibiu, Alba, Mureş şi Braşov. Un al doilea proiect, de data asta cu un buget de 15 milioane de euro, va include alte 12 de biserici fortificate.

Pe parcursul a două luni de documentare, mulţi dintre specialiştii de top în restaurări, pe care i-am intervievat, au criticat aproape toate aspectele proiectului, de la planificare până la administraţie şi implementare.

Departe de a fi o „redescoperire a tezaurelor fortificate“, proiectul e mai degrabă o distrugere premeditată a acestor clădiri, susţin specialiştii. „În loc ca aceşti bani să fie folosiţi pentru lucruri bune, sunt utilizaţi pentru a şterge o parte magnifică a istoriei“, a precizat William Blacker, autor britanic care trăieşte în România de la căderea comunismului.

Acoperişurile bisericilor poartă cele mai vizibile „urmări“ ale proiectului, mai ales în sate ca Dealu Frumos. Cu câteva excepţii, majoritatea ţiglelor istorice, cu o patină aparte, cu inscripţii valoroase au fost schimbate cu ţigle ceramice nou-nouţe de calitate îndoielnică, după cum susţin experţii. Culoarea roşu strălucitor, uniformă, contrastează puternic cu acoperişurile caselor din împrejur, afectând astfel peisajul satului transilvănean unic în Europa, pentru care vin anual, în România, sute de mii de turişti.

Într-o scrisoare trimisă, specialistul britanic în restaurare, John Munro, de la „Prince’s Trust Foundation for the Built Environment“, a reclamat că „materialele folosite nu refac aceste biserici, ci le alterează permanent, iar acest lucru va duce la o degradare rapidă“.

De ce au fost cumpărate ţigle noi?

Specialiştii sunt de părere că schimbarea tuturor ţiglelor vechi nu a fost necesară. La Meşendorf, ţiglele vechi, în stare foarte bună, erau depozitate pe lângă biserică. Ţiglele industriale nu au aceeaşi formă, acelaşi aspect, şi nici calităţi mecanice precum cele tradiţionale, produse în centrele meşteşugăreşti.

În mod interesant, deşi proiectanţii au fost diferiţi pentru aproape fiecare biserică în parte, ţiglele ceramice noi au fost furnizate de aceeaşi firmă: SC Tondach Romania SRL. Asta în condiţiile în care în zonă există producători de ţiglă tradiţională, certificată în privinţa calităţii şi a garanţiei, care putea să fie folosită pentru o restaurare de bună calitate. Ţigla cu aspect de plastic s-a dovedit a fi de slabă calitate în trecut; sunt nenumărate exemple în care aceasta s-a degradat după numai 2-3 ani, desi garanţia oferită era de peste 20 de ani.

Întâmplător sau nu, administratorul firmei Tondach, Augustin Rusu, este în relaţii de prietenie cu Friedrich Gunesch, secretar general al Consistoriului Bisericii Evanghelice din România, responsabil cu proiectul restaurării bisericilor fortificate.

Rusu e prieten şi cu decanul protopopiatului Sibiu, Dietrich Galter, implicat şi el în proiect. Mai mult, Tondach e printre sponsorii bisericii, acordând recent o donaţie de 1.000 de euro pentru tipărirea unor pliante. Contactat telefonic şi prin e-mail, Augustin Rusu a refuzat să ne răspundă la întrebări.

Proiectul şi firmele implicate

Proiectul mamă, care includea 18 biserici, a fost „rupt“ în părţi de câteva biserici. Biserica Evanghelică a organizat o licitaţie restrânsă pentru execuţie. Pe site-ul bisericii nu poate fi văzută decât o documentaţie selectivă, incompletă. În urma acestei licitaţii, cinci firme au câştigat lucrările de execuţie: EURAS SRL, SINECON SA, SC TACO SRL, CONPAZO SRL, INSTALATORUL SRL. Aceste firme executau lucrările separat, fiecare pe porţiunea sa de proiect.
Cu toate acestea, din mai multe surse (unele au preferat să-şi păstreze anonimatul), dar şi din fotografii şi filmuleţe făcute la faţa locului, se poate observa că la majoritatea acestor 18 biserici, unde s-a schimbat acoperişul, s-au folosit ţigle Tondach – aceste ţigle fiind cumpărate separat de către fiecare firmă în parte.
Două dintre firmele implicate în execuţie, au răspuns solicitărilor noastre. Astfel, Conpazo SRL ne-a spus că: „la bisericile Evanghelice fortificate reparate-restaurate de firma noastră s-a respectat proiectul, ţiglele vechi–bune au fost recuperate (vezi învelitoarea pe partea vestică a bisericii din Saschiz).S-au folosit ţigle de la SICERAM (Biserica Evanghelică din Apold) şi ţigle fabricate manual de către firma GEDA srl din Băţani Mari (Biserica Evanghelică din Valea Viilor)“.

Pe de altă parte, Instalatorul SRL, firma care s-a ocupat de lucrarea din Meşendorf şi Crit ne-a comunicat că: s-a inlocuit ţigla veche cu ţigla nouă parţial la incinte şi ziduri, completându-se cu ţigla veche (care s-a recuperat în timpul desfacerii – cu grijă – a învelitorilor) şi ţigla veche recuperată integral la turnurile de incintă“. Firma a specificat că toate sunt ţigle manuale din zona Batanii Mari, Covasna. Cu toate acestea, însă, în urma unei vizite pe şantierul de reconstrucţie, s-au găsit doar ţigle marca Tondach.

„Toate ţiglele trebuie schimbate“

Am vorbit cu domnul Gunesch în aprilie, la biroul său din Sibiu, în timp ce la câteva sute de metri distanţă, la o conferinţă, specialişti în restaurare se întreceau în a critica proiectul iniţiat de biserică. În momentul în care am plecat de la conferinţă, Eugen Vaida, un specialist al ţiglelor, tocmai arăta fotografii cu ţigle vechi, în stare bună, aruncate în mod intenţionat de pe acoperişuri de către muncitori, ca să poată fi înlocuite cu ţigle noi de Tondach, susţine el.

„Astea sunt poveşti“ a reacţionat Gunesch la acuzaţiile lui Vaida. Secretarul general ne-a spus că specialiştii de la conferinţă sunt prea absorbiţi de aria lor de expertiză şi nu văd problema în ansamblu.

Însă imaginea de ansamblu descrisă de Gunesch e, la rândul său, plină de contradicţii. „Vă asigur că o treime din ţiglele de pe acoperişuri sunt stricate“, a declarat el. L-am întrebat atunci de ce, dacă doar o treime sunt stricate, a fost nevoie ca toate să fie schimbate. Gunesch a aruncat vina pe arhitecţii care au făcut studiile de fezabilitate.

„Când în proiect e scris că trebuie schimbate toate, ce poţi să faci?“, ne-a spus, adăugând că odată ce proiectul a fost aprobat, beneficiarul nu poate să intervină asupra modului în care proiectul este dus la bun sfârşit.

Mai mult, Gunesch susţinea că doar producătorii mari cum e Tondach pot oferi garanţie pentru ţigle. Cu toate astea, directorul comercial al unui producător local, Siceram, a precizat că ei au 40 de ani de garanţie pentru produsele pe care le oferă.

Însă Jan Hulsemann, arhitectul-şef de la Mihai Eminescu Trust, a reacţionat la declaraţiile lui Gunesch: „Nu este adevărat că biserica nu potea interveni odată ce au încheiat contractele cu acele companii. Nu poate fi adevărat aşa ceva“. Hulsemann a fost cel care a condus restaurarea apreciată a Bisericii Biertan.

Cazul Meşendorf: ce spun arhitecţii  

Ca răspuns la declaraţiile lui Gunesch cu privire la studiile de fezabilitate făcute de arhitecţi, cei care ar fi de vină, în viziunea sa, pentru înlocuirea în totalitate a ţiglelor de pe acoperişurile câtorva biserici fortificate, arhitecta Letiţia Cosnean susţine chiar oposul.

Ea este arhitectul responsabil pentru Biserica din Meşendorf, una dintre bisericile restaurate care a primit cele mai multe critici din partea specialiştilor. În iulie 2011, la câteva luni după ce proiectul a început, Letiţia Cosnean a scris un raport critic despre cum are loc restaurarea bisericii, cu un focus pe înlocuirea ţiglelor vechi, tradiţionale cu cele noi, industriale, de la Tondach. Raportul oferea chiar alternative de firme care ar fi putut furniza ţigle mai potrivite.

„Sub nicio formă, noi nu am cerut ca toate ţiglele să fie înlocuite, chiar dimpotrivă, am specificat că ar trebui folosite ţigle făcute manual“, a declarat ea.

Cu toate acestea, compania Instalatorul SRL a omis să ne spună că au folosit ţigle Tondach atunci când a avut loc restaurarea bisericilor din Meşendorf şi Crit.

Implementarea proiectului, o fază contradictorie

O sursă din domeniul industriei ţiglelor ceramice, cu o experienţă vastă în restaurări, ne-a spus că nu e o simplă coincidenţă faptul că la restaurările din zonă s-au folosit foarte mult ţiglele Tondach. „Aceştia influenţează în diverse moduri atât constructorii, cât şi arhitecţii“, ne-a declarat el.

Nu am reuşit să aducem dovezi care să confirme spusele sursei noastre, pentru că Biserica Evanghelică nu a fost de acord să ne acorde acces liber la documentaţia proiectului. Iniţial, le-am cerut toată documentaţia, inclusiv rapoartele financiare şi de progres. Ulterior, Gunesch a căzut de acord să ne prezinte spre consultare o parte din documente: autorizaţiile de executare de lucrări şi avizul comisiilor de patrimoniu, acele acte care au vizat şi aprobat proiectele tehnice.

Din interviuri făcute cu arhitecţi şi specialişti reiese că în faza de studiu de fezabilitate, ei au recomandat unanim metode de conservare tradiţionale, angajarea unor meşteri locali, respectiv folosirea unor ţigle făcute manual.

627x0 (1)gjd

Arhitecţii susţin că biserica ar fi introdus schimbări în ultimul moment, înainte ca proiectul să fie aprobat de UE şi după ce arhitecţii şi specialiştii au văzut documentaţia ultima oară. „Biserica a schimbat unele aspecte ale implementării proiectelor fără să se consulte sau să informeze arhitecţii. Aici ar fi putut fi introduse criteriile despre ţigle. În anumite cazuri, reparaţii estetice au avut prioritate faţă de reparaţii urgenţă“, ne-a spus Silvia Demeter, arhitectul care a condus restaurarea bisericilor din Cincşor şi Cârţa.

Arhitecta a adăugat că: „au scos din proiect criteriile pe care noi le-am oferit – unele dintre ele de o importanţă colosală privind reparaţia unui turn – fără să ne informeze despre acest lucru. Atunci ar fi putut schimba şi criteriul legat de înlocuirea ţiglelor“.

Demeter a mai declarat că în contractul semnat cu arhitecţii, care teoretic trebuiau să supravegheze lucrările, aceştia nu îşi primeau salariile decât la sfârşitul proiectului, de multe ori după 2-3 ani. „Aceasta ar fi putut fi o tactică pentru a-i descuraja pe arhitecţi să fie prezenţi pe şantierul de lucru al bisericilor, pentru că însemna că eram nevoiţi să plătim cheltuielile de drum şi cazare din buzunarele noastre“.

Efecte ireversibile asupra bisericilor

Mai mult, muncitorii subcalificaţi, lăsaţi de multe ori fără supraveghere pe şantiere, au folosit tehnici şi materiale inadecvate, producând pagube ireversibile. Mortarul tradiţional, pe bază de pământ galben, a fost dat jos de pe pereţi cu bormaşina, fiind înlocuit cu mortar nou, pe bază de ciment, ce deja se decojeşte.

Rostuirea acoperă de multe ori suprafaţa de piatră, grinzile vechi fiind tăiate cu drujba şi înlocuite cu grinzi noi. În alte locuri s-au folosit cărămizi noi de o altă mărime decât cele tradiţionale – o decizie ce poate cauza probleme structurale în viitor. Săpăturile arheologice au fost fie sărite, fie făcute în mare grabă.

Cu toate că în zonă există meşteşugari şi materiale adecvate la un preţ rezonabil, printr-un un mix de incompetenţă, birocraţie şi conflict de interese s-a ajuns la angajarea unor muncitori cu calificare slabă, fără experienţă în lucrări de restaurare, şi la folosirea unor materiale produse pe bandă rulantă de firme multinaţionale aflate în relaţii cordiale cu biserica.

Din cauza asta, proiectul a devenit ţinta a numeroase critici. Într-un mesaj recent însuşi Prinţul Charles şi-a exprimat nemulţumirea faţă de ţiglele ceramice industriale, de culori ţipătoare, care se pot vedea din ce în ce mai des în satele saxone.