Simboluri ale României Mari

Concurs FOTO

Asociația Turism Istoric lansează de Ziua Fotografiei concursul foto „Simboluri ale României Mari”, concurs dedicat studenților din România fotografi sau pasionați de fotografie.

Oferim posibilitatea expunerii propriei viziuni, propriei abordări vizuale, asupra momentului aniversar al Centenarului, respectiv a simbolurilor patrimoniului cultural material legate de Marea Unire. Vizăm în principal locuri ale memoriei comune cu privire la acest moement precum și a Războiului pentru Reîntregirea Neamului (Primul Război Mondial). Toate lucrările bine realizate din punct de vedere estetic și conceptual vor fi selectate pentru expunerea în galeria online omagială, realizată special pentru proiect în cadrul www.turismistoric.ro.

În urma jurizării cele mai bune dintre aceste lucrări vor fi publicate într-un Album de imagini tipărit în condiții grafice deosebite. Albumul va purta pecetea Centenarului României moderne și va fi destinat distribuirii prezentării simbolurilor Centenarului către medii de interes pentru promovarea unei imagini pozitive a identității României Mari: biblioteci, Institute culturale, ambasade precum și în alte proiecte culturale.

Calendar

Înscrierea lucrărilor: 19 August – 30 Septembrie 2018
Jurizarea lucrărilor: 2 – 7 Octombrie 2018
Anunţarea rezultatelor: 8 Octombrie 2018
Tipărirea Albumului si publicarea Galeriei: 9 Octombrie – 5 Noiembrie

Premii

Se vor acorda două premii I, două premii II, două premii III si două mențiuni. Valoarea premiilor este de 500 RON, 400 RON, 300 RON, 200 RON. Acestea constau în cărți și albume dedicate Marii Uniri precum și artei fotografice.

Juriul

Este format din: Alin Popescu (artist fotograf), Ion M. Ionita (redactor sef Historia), Ciprian Plaiasu (reprezentant organizator)

Condiții de participare

  • Vârsta participanților să fie cuprinsă între 14 și 35 ani.
  • Participanții să fie studenți, masteranzi, doctoranzi.
  • Fotografiile vor fi trimise online, prin intermediul formularului de înscriere.
  • Participanţii se pot înscrie maxim 3 lucrări/ fotografii, iar acestea ar trebui realizate anul acesta.
  • Fiecare fotografie trimisă va aborda tematica concursului: Simboluri ale României Mari – România la o sută de ani de la Marea Unire.
  • Subiectele abordate în cadrul temei pot fi variate și vor fi selectate din rândul elementelor-simbol ale patrimoniului cultural ale României moderne: orașe, clădiri, monumente culturale, documente, izvoare istorice, locuri-simbol ale memoriei culturale, obiecte-simbol.
  • Fiecare fotografie va fi însoțită de un titlu descriptiv și, opțional, de un mic text narativ.

Fotografiile Marii Uniri – Samoilă Mârza

Cine este fotograful fotograful Marii Uniri?

Samoilă Mârza a fost un fotograf român, cunoscut mai ales pentru realizarea singurelor clișee fotografice care surprind Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. A ajuns la Alba Iulia în jurul orei 11, pe o vreme mohorâtă, cărând aparatul cu burduf, trepiedul și clișeele de sticlă pe bicicletă. Deoarece nu avea permis de intrare, Mârza nu a fost admis să intre în sala unirii. Fotograful oficial angajat era germanul Bach, care însă nu s-a prezentat. Din cauza greutății de manipulare a aparatelor și a vremii înnorate (care presupunea un timp îndelungat de expunere), Samoilă Mârza a reușit să realizeze doar 5 fotografii de la Marea Adunare Națională.

Proiect realizat cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului în cadrul Concursul de Proiecte Studențești 2018