Uneori, nu e nevoie de o doză de adrenalină pentru ca un concediu să se transforme într-o aventură, ci doar de schimbarea destinaţiei. De la cel mai nordic punct al lumii, până la deşerturile de sare din America de Sud, CNN a alcătuit o listă cu zece destinaţii de vacanţă trecute cu vederea de cei mai mulţi dintre turişti. Printre acestea se află şi România.

Bolivia

Statul din America de Sud nu este cunoscut pentru stațiuni de lux, restaurante scumpe, autostrăzi sau mijloace de transport în comun pe care te poți baza. În schimb, această țară compensează prin peisajele sale deosebite și prin experiențele ieșite din comun pe care le oferă turiștilor. Vizitatorii pot mânca inimi de vită de la vânzătorii ambulanți, în La Paz, sau pot face drumeții pe Isla del Sol aflată pe lacul Titicaca, cel mai mare din America de Sud și lacul navigabil aflat la cea mai mare altitudine din lume.
1

Malawi

Malawi este de multe ori trecută cu vederea în favoarea altor destinații africane. Din acest motiv țara dispune de mai multe peisaje neatinse de intervenția umană și de rezervații naturale. Pentru a vă bucura cu adevărat de micul stat african, agențiile de turism recomandă să închiriați o mașină și să străbateți țara de la un capăt la celălalt. De la nord la sud, Malawi are doar 836 de kilometri.
22

Mongolia

Mongolia se întinde pe 1.564.116 kilometri pătrați și are o populație de doar 3 milioane de locuitori, dintre care aproape jumătate în capitala Ulan Bator. O alternativă de transport în Mongolia este trenul, de la Beijing la Ulan Bator, o călătorie care durează 30 de ore, dar permite admirarea peisajului, spre deosebire de zborul cu avionul. O destinație care nu trebuie ratată este deșertul Gobi, unde puteți întâlni urși și camile sălbatice.

33

Idaho, Statele Unite

Poate părea ciudat ca o destinatație din Statele Unite ale Americii este inclusă pe lista vacanțelor inedite și mai puțin cunoscute, mai ales dacă ținem cont de faptul că SUA este al doilea cel mai vizitat stat din lume, cu 67 de milioane de turiști în fiecare an. Idaho beneficiază de peisaje la fel de spectaculoase ca și statele cu care se învecinează, iar faptul că nu este vizitat de atât de mulți turiști nu poate fi decât îmbucurător din punctul de vedere al potențialilor vizitatori. Astfel vă veți putea bucura în voie de munții, râurile și lacurile din vestul Statelor Unite. O activitate care nu trebuie ratată este raftingul pe râul Salmon, experiență care durează șase zile și străbate peisaje splendide.

4

România

CNN plasează România pe lista celor zece destinații mai puțin cunoscute care merită vizitate. Conform autorilor materialului, arhitectura stalinistă din România contractează cu arta și arhitectura medievală, care evocă o istorie bogată. Deși se îndreaptă rapid spre modernizare, România atrage turiștii prin construcții vechi de sute de ani. Cetățile și sutele de sate medievale, unele datând chiar din secolul al XIII-lea, sunt exemple perfecte ale arhitecturii Evului Mediu și unele dintre cele mai bine păstrate construcții saxone din Europa. Autorii recomandă călătorii prin munții Carpați, pentru peisajele superbe și pentru fauna interesantă, în special urșii din pădurile Transilvanene. Unele dintre obiectivele care nu trebuie ratate sunt Castelul Bran, Sighișoara și mănăstirile din nordul Moldovei.

5

Cape Breton, Canada

Insula de 177 de kilometri, aflată în Oceanul Atlantic, în apropiere de Golful Sfântul Laurențiu, este omisă de cei mai mulți dintre turiști. Doar două din zece persoane care vizitează Nova Scoție ajung până pe insula Cape Breton și mai puțin de 10% dintre turiștii din alte țări vizitează Canada Atlantică. Barurile și terasele locale sunt renumite, iîn special Red Shoe din Mabou, numit așa după o pereche de pantofi pătati, care a inspirat și o melodie. CNN recomandă să vă împrieteniți cu localnicii și să dansați cu ei, o experiență deosebită pe insulă.

6

Cercul Polar Arctic

Spre deosebire de celelalte exemple de pe lista, Cercul Polar nu este o destinație mai puțin cunoscută, ci doar puțin frecventată de turiști, din cauza costurilor și a dificultății călătoriei. Zona începe de la 66 de grade și 33 de minute latitudine nordica și se întinde până la Pol, incluzând porțiuni din opt state. Vara, soarele nu apune cel puțin o zi, iar perioada se mărește cu cât avansezi spre nord, ajungând până la zile și nopți care durează câte șase luni. Regiunea cuprinde porțiuni din opt țări, Norvegia, Suedia, Finlanda, Rusia, Statele Unite, Canada, Danemarca și Islanda.

7

Bhutan
Regatul aflat în sudul Asiei, la poalele munților Himalaya este ultimul stat budist din regiune. Bhutan este singura țara din lume care măsoară fericirea cetățenilor și, spre deosebire de India și China, nu urmărește dezvoltarea turismului în mod special. Dacă ajungeți acolo, alegeți să urmați traseul Omului de Zăpadă, o rută dificilă, care durează 24 de zile. Drumeția, care include vârfurile care separă Bhutanul de Tibet, străbate unsprezece trecători la mare altitudine în munții Himalaya, nefiind recomandată celor mai puțin experimentați.
8
Northland

Cei mai mulți dintre turiștii care vizitează Noua Zeelandă aterizează la Auckland și apoi se îndreaptă spre sud. Astfel, regiunea Northland, aflată, așa cum îi spune și numele, în partea de nord a țării, este de cele mai multe ori trecută cu vederea. Zona este cunoscută pentru cultura și civilizația maori, reprezentate puternic în regiune, dar și pentru influența europeană, dovadă a trecutului țării, dominată de coloniștii de pe bătrânul continent.

9

Spațiul cosmic

Scumpă și periculoasă, această excursie este aleasă, probabil, de cei mai puțini dintre turiști. Space Adventures a trimis șapte vizitatori pe Stația Spațială Internațională, la mai mult de 400 de kilometri deasupra Pământului, timp de zece zile. Costul unui singur bilet este însă de 50 de milioane de dolari, mult prea scump pentru cei mai multi dintre noi.

Aceeași companie plănuiește o excursie spre partea întunecată a lunii, în 2017 sau 2018, care va costa 150 de milioane de dolari de persoana, în caz că biletele vă par prea scumpe, Mars One a organizat o selecție la nivel mondial prin care speră să aleagă patru voluntari pentru zborul către Marte din 2024.

10