Cum treci munţii cei înalţi şi codrii de brad, ţii de curgerea Oltului până la Vâlcea apoi o iei încetişor spre Vest, spre Gorj, înspre răcoarea livezilor şi a beciurilor doldora de sticle de vin de casă, nuci, porumb, mere, prune, acrituri, gemuri, dulceţuri, compoturi şi câte şi mai câte alte bunătăţi pregătite după reţete din străvechime.
Trebuie să recunosc că această zonă a Olteniei are o poezie aparte, sub forma stafiilor vechilor boieri care încă se plimbă cu caftanele lor aurite prin tindele vechilor case, unde, pe vremuri se întâlneau cu capii ţării, cu preoţii şi cu mai marii satelor, de petreceau câte o săptămână întreagă, iar doamnele lor trudeau alături de slugi prin cuhnii şi tinerele fete suspinau după vreun căpitan de panduri sau după vreun boiernaş care le arunca câte-o ocheadă de după dulamaua împodobită a părinţilor lor; sau sub forma poveştilor despre averile mănăstirilor, despre aurul haiducilor, despre ţigăncile care deţineau secretele viitorului şi despre duhurile coborâte din ceruri la ceas de mare sărbătoare.
Dar acest mozaic de legende, fapte reale, superstiţii şi figuri istorice a pălit încetul cu încetul, iar din poveştile de odinioară au mai rămas doar ruinele. Astăzi, Cheile Olteţului, recunoscute pentru peisajele superbe alcătuiesc o rezervaţie naturală, și reprezintă o zonă carstică (cheiuri și grote) săpate în calcare jurasice de apele Oltețului; cu o gamă diversă de floră și faună specifică Carpaților Meridionali. Valea Olteţului desparte (pe 3 km) Munţii Căpăţânii (dreapta) de Munţii Parâng (stânga) şi este considerată cel mai îngust canion din Europa. Aici, natura este intimidantă; munţii se înalţă semeţi spre cer şi parcă ţi-e şi teamă să-i priveşti în înălţimea lor şi înaintezi cu capul plecat, ameţit de aroma fagilor netulburaţi de trecerea veacurilor.
Dacă te încumeţi să mergi pe drumul înspre Peştera Polovragi vei ajunge în staţiunea Voineasa, iar mai sus, este şi o poiană de narcise.
Tot în această zonă, pe creasta masivului Padeş la 1000m altitudine, se spune că ar exista ruinele unei cetăţi dacice din secolul I î.Hr., fiind parte a sistemului defensiv cu centrul în Munţii Orăştiei.
PEŞTERA POLOVRAGI SAU PEŞTERA LUI ZAMOLXE
Peştera Polovragi este considerată una dintre cele mai lungi peşteri de la noi din ţară, cu peste 10 km de galerii cartografiate, fiind căminul speciei de lilieci cu potcoavă – Rhinolophus hipposideros. Are trei intrări, însă accesul turiştilor se face dinspre drumul principal care face legătură cu mănăstirea aflată la doar un km distanţă.
Dar ce ar mai fi locul acesta dacă legendele n-ar cutreiera libere şi nestingherite, aşteptând să fie culese ca murele coapte în plină vară?! Nu degeaba se numeşte “Peştera lui Zamolxe”, căci se consideră că aici ar fi poposit pentru o lungă perioadă de timp, Zamolxe, zeul dacilor. Şi uite aşa se leagă de legenda cetăţii de pe creasta Padeşului. Se spune că în peşteră ar exista un tunel secret care ducea până la această aşezare dacică fortificată.
MĂNĂSTIREA ŞI BOLNIŢA POLOVRAGI
Mănăstirea Polovragi construită în stil bizantin, ctitorie de secol XVI a fiilor boierului Danciu Zamona, Radu Comisu şi Pătru Spătaru a fost atestată documentar abia în anul 1648, conform unui hrisov al domnitorului Matei Basarab. Biserica mănăstirii poartă hramul “Adormirea Maicii Domnului”, iar pictura interioară este executată (foarte important) de Constantin Zugravul în 1713. În partea de nord a bisericii, imediat ce treci pe sub zidul de apărare, se află biserica bolniţă Sf. Nicolae.
Construcţia este ridicată de egumenul mănăstirii din acea vreme, Lavrenție, după cum relatează pisania: „Precum dorește cerbul de izvoarele apelor, așa au dorit sufletul mieu ca să zidesc casă lui Dumnezeu întru pohtala sfântului părintelui noistru Nicolae arhiepiscop al Mirelor. Ridicatu s-au acestă sfântă bolniță din temelie cu toată osârdia și chieltuiala sfinții sale părintelui chir Lavrenție ig[umenu] mănăstirii Polovragi, ajutorându-mă și alți frați, cari vor arătați în cartea vieții”.
Biserica era folosită pe post de spital, infirmerie şi chiar azil pentru bătrânii şi bolnavii din împrejurimi, asigurând îngrijirea trupească a celor suferinzi, alături de îngrijire sufletească. Astăzi, bolniţa mănăstirii Polovragi – Biserica Sf. Nicolae este monument istoric.
Autor: Iulia Cristina Iancu
Material realizat în cadrul concursul Călătorii în Istorie