Pornind de la vama Giurgiu, la 120 km sud de granița cu România, se află orașul Veliko Târnovo, o importantă destinație turistică a Bulgariei. Principala atracție este cetatea medievală Tsarevets, fosta reședință a suveranilor Țaratului Vlaho-Bulgar. Întinsă pe o suprafață de 12 ha, cetatea reprezintă o veritabilă fortificație prin ziduri de piatră masive, porți de intrare impunătoare și turnurile de apărare.
La sfârșitul sec. XII, cetatea se afla sub stăpânire bizantină, iar populația majoritară a zonei era formată din bulgari și vlahi (denumirea sub care erau cunoscuți românii sud-dunăreni). Creșterea obligațiilor fiscale impusă de împăratul bizantin Isaac II Angelos a dus la izbucnirea unei revolte comune a vlahilor și bulgarilor în 1185, ajutați de cumanii nord-dunăreni. Răscoala, condusă de frații vlahi Petru și Asan, a dus la apariția noului stat, condus de Petru, primul reprezentant al Dinastiei Asăneștilor.
Capitala a fost stabilită la Târnovo, iar locuirea s-a extins în valea dintre colinele Tsarevets și Trapezitsa, precum și pe colina Momina Krepost, cuprinzând și ateliere de prelucrare a metalelor, olărit și materiale de construcție. Târnovo căpăta apoi toate atributele unei capitale, prin ridicarea edificiilor reprezentative ale puterii politice și religioase.
De-a lungul existenței noului stat, cetatea de pe dealul Tsarevets a devenit principala fortăreață a Țaratului Vlaho-Bulgar, fiind fortificată de către Asănești. Timp de două secole, a găzduit palatul țarilor și biserica Patriarhiei, devenind un activ centru politic și cultural. Cetatea supraveghea accesul pe valea râului Iantra spre pasurile Tryavna și Sipka.
Palatul cetății a fost extins în timpul lui Ioan Asan II (1218-1241), atingând o suprafață de 4.872 m2. El era apărat de o incintă proprie. Zidul, cu grosimea de 1,8-2,4 m este făcut din blocuri legate cu mortar, sprijinit de contraforți. În incinta palatului se intra prin două porți, pe laturile de nord și sud. Existau săli destinate primirilor oficiale, o sală a tronului, biserica în care au fost depuse moaștele Sfintei Parascheva, precum și diverse spații de locuit și administrative pentru familia țarului, boieri, slujitori și militari.
Intrarea în cetate se făcea prin trei porți, aflate la distanțe lungi una de cealaltă. Poarta principală se află pe dealul de vest, așezată pe o masivă stâncă îngustă, ce avea un pod mobil. A doua poartă se afla la 180 metri distanță de prima, iar cea de-a treia la 450 metri mai departe.
Alături de palatul țarilor s-a construit biserica patriarhală cu hramul Înălțarea Domnului, precum și reședința patriarhului, în cel mai înalt loc al colinei Tsarevets, deasupra palatului țarilor, pe locul unei foste mânăstiri din secolele XI-XII. Palatele și biserica patriarhală au fost distruse în 1393, când orașul a fost cucerit de otomani, după trei luni de asediu.
Biserica a fost reconstruită în 1981, atunci când s-au sărbătorit 1300 de ani de la fondarea statului bulgar. Interiorul bisericii Patriarhiei a fost decorat cu picturi moderne pe pereții interiori, reprezentând diverse momente din istoria și cultura Bulgariei medievale. Pe dealul Tsarevets au fost descoperite peste 400 de clădiri rezidențiale, 22 biserici și 4 mânăstiri.
Un obiectiv important al cetății este Turnul lui Balduin, o reconstituire modernă a turnului medieval, care se găsește în parte de sud-est. Acesta este locul unde împăratul latin Balduin I de Constantinopol a murit în timpul în care era prizonier al țarului Ioniță Caloian.
Țaratul Vlaho-Bulgar este denumit de către istoricii bulgari – „Al Doilea Imperiu Bulgar”, întrucât nu recunosc originea vlahă a fraților Petru și Asan. Existența statului a luat sfârșit în 1396, fiind cucerit de Imperiul Otoman, din care a făcut parte mai bine de cinci secole.
Bibliografie
Alexandru Madgearu, Asăneștii: istoria politico-militară a statului dinastiei Asan (1185-1280), Târgoviște, Ed. Cetatea de Scaun, 2014.
Tsarevets (fortress), https://en.wikipedia.org/wiki/Tsarevets_(fortress), accesat la 12.08.2017.
Țaratul Vlaho-Bulgar, https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%9Aaratul_Vlaho-Bulgar, accesat la 12.08.2017.
Veliko Turnovo – Infoguide 5th Revised Edition.
Autor: Andrei Popa