Palatul Cantacuzino, una dintre cele mai impozante clădiri de patrimoniu de pe Calea Victoriei, supranumit şi Casa cu Lei, adăposteşte astăzi două instituţii de prestigiu – Muzeul „George Enescu” şi Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR). Povestea clădirii începe la începutul secolului XX şi, abia mai târziu, se intersectează cu istoria reputatului compozitor român George Enescu.
Într-o perioadă de expansiune urbanistică a Bucureştiului, Gheorghe Grigore Cantacuzino, desecendent al marii şi vechii familii a Cantacuzinilor şi unul dintre cei mai bogaţi români din acea vreme – motiv pentru care a fost numit „Nababul”, dorea să îşi etaleze toate aceste calităţi şi construieşte trei castele grandioase: la Zamora-Poiana Ţapului, la Floreşti şi pe Calea Victoriei, în Bucureşti. În 1901 îl angajează pe arhitectul Ion Berindei să realizeze planurile pentru castelul din Calea Victoriei, punând la dispoziţie 700.000 lei (în acea vreme, leul era la paritate cu francul francez). Cinci ani mai târziu, a avut loc o ceremonie de inaugurare a palatului, la care au participat 600 de invitaţi, printre care şi perechea princiară moştenitoare, Ferdinand şi Maria.
Din punct de vedere architectural, clădirea îmbină robusteţea stilului baroc cu fineţea stilului rococo, dar şi cu elemente art-nouveau. La intrare, doi lei întâmpină oaspeţii şi impun respect, deopotrivă, iar gardul cu grilaj, în stil Ludovic al XIV-lea, lasă trecătorul să îşi astâmpere parţial curiozitatea faţă de grandiosul edificiu. În interior, Palatul Cantacuzino este împodobit opulent şi în stiluri diverse, cu marmură albă şi verde, piele de Cordoba, onix, statuete din bronz, pereţi lambrisaţi, ceramică pictată, parchet american de stejar şi multe alte materiale preţioase. Piesele de mobilier se înscriu în aceeaşi tendinţă, completând ansamblul ambiental.
Palatul a fost puţin timp locuit. Trecut în custodia lui Mihail, fiul lui Grigore Cantacuzino, edificiul rămâne moştenire soţiei acestuia, Maruca, după ce, în 1928, în urma unui accident de maşină, Mihail moare. În 1937, Maruca se căsătoreşte cu George Enescu, marele compozitor şi muzician român. La acest moment, fiind greu de administrat, Palatul era deja închiriat Consiliului de Miniştri, aşa cum va rămâne pentru multă vreme. George Enescu şi Maruca au locuit în casa din spatele Palatului, pentru o scurtă vreme, înainte de a părăsi ţara, în 1946.
George Enescu moare în Franţa şi este îngropat în Père Laichaise. După moartea moartea marelui compozitor se înfiinţează Muzeul „George Enescu”, precum şi festivalul cu acelaşi nume. Aşadar, Muzeul „George Enescu” funcţionează în Palatul Cantacuzino din 1956, precum şi Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor, Enescu fiind unul dintre iniţiatori şi preşedinte de onoare al instituţiei.
Muzeul intră în proprietatea statului român în 1967, lăsat prin testament de Maruca. Mai târziu, Nicolae Ceauşescu şi-a dorit clădirea, aşa că Uniunea a fost evacuată, iar patrimoniul muzeal a fost trecut în subordinea Muzeului de Artă. Cu toate acestea, statul român comunist nu a putut lua Palatul, deoarece testamentul stipula clar că donaţia era făcută pentru muzeu, care să se afle sub tutela Ministerului Culturii. După Revoluţia din 1989, Uniunea Compozitorilor a fost revenit în clădire, iar, ulterior, a fost reabilitat şi Muzeul „George Enescu” ca instituţie cu personalitate juridică.
Pentru mai multe informaţii despre evenimentele şi programul muzeului puteţi accesa website-ul www.georgeenescu.ro