Cazinonul a fost construit la iniţiativa Regelui Carol I al României, pe vremea când orașul Sinaia era reședinţa de vară a Casei Regale. Clădirea a fost terminată într-un timp record în aproximativ 7 luni. Construcţia a început pe la mijlocul anului 1912 şi a fost terminată în 1913 iar lucrările au fost supravegheate de arhitectul Petre Antonescu, care a fost şi autorul planurilor. Casino-ul din Sinaia l-a avut ca principal acţionar pe baronul de Marçay, investitor şi la cazinoul din Monte Carlo, între cele două cazinouri existând câteva elemente de arhitectură interioară asemănătoare.

La inaugurarea Casinoului,  Alexandru Davilla a prezentat pe marea scenă a Casino-ului un spectacol impresionant  la care au asistat familia regală şi Titu Maiorescu, pe atunci prim ministru al ţării. Finalul a fost reprezentat de un concert susţinut de George Enescu iar evenimentul s-a încheiat cu focuri de artificii.

La puţin timp după inaugurare, cazinoul s-a transformat în cel mai important punct de atracţie al staţiunii, au apărut hoteluri şi restaurante în jurul său, trasformând oraşul  într-o staţiune de lux. Datorita traficului mare de jucători (aproape zilnic se strângeau peste 600 de persoane), numărul meselor de ruletă a ajuns de la 13 la 20.

Intreaga clădire a Cazinoului din Sinaia are o amprentă la sol de 3.800 mp şi este structurat pe cinci niveluri. Cele mai mari încăperi sunt Sala de Teatru, Foaierul ( locul de întâmpinare a oaspeţilor), Sala Oglinzilor (cea mai mare sală), care împreună cu galeria sa are o suprafaţă de 650 de mp, Sala Baccara și Sala prinţului Dionisie Ghika, aflate pe palierul principal (în care încap între 1.000 și 3.000 de persoane). In clădire mai sunt cabinete private și alte cabine de protocol, Cabinetul Verde și Cabinetul Baronul de Marcay.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, Comisia Ministerială pentru Redresare Economică şi Stabilizare Monetară a decis trecerea unor obiective, printre care şi Casino-ul din Sinaia, din proprietatea Eforiei Spitalelor Civile în proprietatea statului. Casino-ul, ca loc de desfăşurare a jocurilor de noroc, a fost închis iar spaţiul a fost folosit pentru un timp de Societatea de Cruce Roşie pentru îndeplinirea unor scopuri umanitare. Dupa mai multe reparaţii, Casino-ul a devenit Casa de Cultură a Sindicatelor din Sinaia, adăpostind biblioteca oraşului, diverse cercuri artistice şi fiind gazda a numeroase manifestări culturale, printre care: spectacole de teatru, folclor, concerte. În anul 1978, Casino-ul a fost destinat unor activităţi de protocol, în februarie 1990, a fost transmis Ministerului Culturii, iar după câteva zile, Ministerului Turismului. Ulterior, în 1995, cazinoul a trecut în Administraţia Protocolului de Stat.

Tururile de vizitare pentru turiști pot fi organizate atunci cand nu au loc evenimente în Cazinou: “Nu suntem un muzeu deschis permanent pentru vizitare. In momentul în care avem activităţi în desfăşurare, acestea sunt prioritare şi noi suspendăm tururile de vizitare. Dar este un obiectiv care nu trebuie ratat sub nicio formă. Circuitul pe care îl facem cu grupurile durează 45 de minute sau chiar o ora”, conform ghidului turistic al obiectivului.

Astăzi, în Cazinoul Sinaia au loc diverse evenimente, de la congrese medicale naţionale sau internaţionale, festivaluri de muzică(Festivalul George Enescu), saloane de carte, la evenimente private ca nunţi, botezuri şi conferinţe sau alte evenimente scurte, de câteva ore dar cel mai mult sunt organizate evenimente corporate (din 2005, Cazinoul din Sinaia este centru internaţional de conferinţe).

SURSE

http://adevarul.ro/locale/ploiesti/zece-lucruri-nestiute-despre-casino-sinaia-casa-diavolului-800-jucatori-zi-investitor-fost-actionarul-monte-carlo-1_553e363ccfbe376e359b900d/index.html
http://www.wall-street.ro/special/cladiri-emblema-ale-romaniei/178755/o-vizita-in-trecut-la-cazinoul-sinaia-locul-placerii-in-care-regel-carol-i-aduna-in-fiecare-seara-700-de-persoane.html