Cea mai veche cafenea din Bucureşti este, după cum îi spune şi numele, Cafeneaua Veche. Ea se află pe strada Covaci, în faţa pieţii Sfântul Anton. Trebuie spus că nu a fost primul stabiliment de acest gen din Bucureşti pentru că în anii construcţiei sale era deja o breaslă a cafegiilor în Capitală. Totuşi dintre toate aceasta şi-a păstrat destinaţia iniţială vreme de multe decenii.

Povestea ei începe în anul 1781, când armeanul Ştefan Altîntop a cerut şi a primit permisiunea din partea domnitorului Alexandru Ipsilanti să construiască o cafenea în apropierea Curţii Domneşti, în schimbul unei taxe de 10 taleri (monedă de argint care cântărea 28-29 de grame) pe an. Prima atestare documentară a acestei cafenele este abia în 1812 când proprietarul iniţial decide să o vândă.

Loc de întâlnire şi de discuţii aprinse, Cafeneaua Veche a adăpostit vreme de una sa mai multe cafele personalităţi marcante ale istoriei României: Mihai Eminescu (care lucra la ziarul Timpul a cărei redacţie a funcţionat o vreme chiar alături), Ion Luca Caragiale sau chiar regele Carol al II-lea.

Cu faţada albă, decorată de o serie de bazoreliefuri, cafeneaua vă aşteaptă şi azi să îi păşiti pragul  nu doar pentru a inspira istorie, ci şi pentru a vă delecta cu specialităţi de cafea şi nu numai.

Azi și-a schimbat proprietarii, dar dacă sunteti prin zonă și doriți să intrați, nu ar fi rău să vedeți cum arăta cafeneaua clasică românească