Analizele efectuate în situl considerat a fi mormântul lui Iisus Hristos au datat în secolul al IV-lea materialele utilizate la acoperirea acestuia, confirmând astfel informațiile istoricilor, care puneau pe baza lui Constantin cel Mare primele lucrări în acest sit.
Noi dovezi științifice indică faptul că sub Edicul, capela care este construită deasupra mormântului lui Iisus Hristos, se află rămășițele unui mormânt ce datează din secolul al IV-lea, din vremea primului împărat creștin, Constantin cel Mare. Însemnările istorice descriu cum, în anul 326, împăratul roman Constantin a trimis o delegație în Țara Sfântă pentru a identifica siturile asociate cu viața și moartea lui Iisus Hristos și pentru a le marca cu sanctuare și biserici. Unul dintre aceste situri este chiar mormântul lui Iisus Hristos.
Chiar dacă nu oferă din punct de vedere științific dovada că Hristos a fost îngropat în acest loc din Ierusalim, analizele recente susțin informațiile potrivit cărora romanii au ridicat un monument la circa 300 de ani după moartea lui Iisus. Aceasta este prima dată când au fost efectuate astfel de analize în acest sit unde a fost construită ulterior Biserica Sfântului Mormânt din Orașul Vechi din Ierusalim. Concluzia vine după deschiderea, în octombrie 2016, pentru prima dată în ultimele cel puțin două secole, a presupusului mormânt al lui Hristos. Placa de marmură care acoperă Sfântul Mormânt situat într-un edicul din biserică a fost mutată în timpul unui proces ce a durat trei zile în cadrul lucrărilor de restaurare a acestei construcții.
Cercetătoarea Antonia Moropoulou, care coordonează lucrările de restaurare, a declarat pentru AFP că mortarul care a sigilat placa de marmură a mormântului datează din secolul al IV-lea al erei creștine. Aceste concluzii susțin informațiile din scrierile istorice conform cărora romanii au construit pe acest sit un monument în jurul anului 326, în timpul domniei împăratului Constantin I care a favorizat răspândirea creștinismului în imperiu. „Aceasta este o descoperire foarte importantă ce confirmă, așa cum este dovedit istoric, faptul că (împăratul) Constantin cel Mare a acoperit cu placa de marmură mormântul lui Hristos”, a explicat Moropoulou, specialist în conservare în cadrul Universității Naționale Tehnice din Atena.
De-a lungul timpului, Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a suferit multe atacuri violente, incendii sau cutremure. În 1009, a fost distrusă complet și reconstruită, iar oamenii de știință se întrebau dacă într-adevăr aceasta se afla pe locul indicat de către delegația trimisă de la Roma cu vreo 17 secole în urmă.
Ce spune tradiția creștină și ce spun sursele romane
Conform tradiției creștine, trupul lui Iisus a fost așezat pe un pat funerar sculptat în stâncă după răstignirea sa de către romani în anul 30 sau 33. Potrivit credinței creștine, Hristos a înviat, iar trupul său era dispărut când femeile au venit să-i ungă trupul la trei zile după înmormântare.
În secolul al IV-lea, Constantin a ordonat ridicarea pe acest loc a unui mare complex creștin, într-o epocă în care în Imperiul Roman începuse convertirea la creștinism. De atunci, mai multe construcții au fost ridicate în succesiune pe locul presupus a fi mormântului lui Iisus.
O trăsătură a mormântului este “patul de înmormântare”, sub forma unei bănci lungi de calcar, pe care, potrivit tradiției, Iisus Hristos a fost depus după crucificare. Astfel de “paturi” cioplite din calcar sunt comune în mormintele evreilor bogați din Ierusalim, din secolul I.
Noutatea absolută in acest proces este urmatoarea – noile rezultate ale testelor indică faptul că cel mai probabil planșeul inferior a fost fixat cu mortar la mijlocul secolului al IV-lea, la ordinele împăratului Constantin, sunt o surpriză pentru cei care studiază istoria monumentului sacru. Până acum se credea, pe baza testelor făcute la mortarul din intrarea in Edicul, că edificiul a fost făcut în secolul XI. Acum ne dăm seama că de fapt a fost refăcut atunci.
Probele de mortar au fost prelucrate în două laboratoare separate, folosindu-se tehnica OSL – luminescența stimulată optic, care datează ultima expunere la lumină a sedimentelor de cuarț.
Ediculul actual, care atrage numeroși pelerini creștini, a fost construit în perioada 1809-1810 în stil baroc otoman, după un incendiu care a afectat bazilica. Restaurarea sa recentă a durat nouă luni și a fost finalizată în martie.