Top 10 cele mai celebre picturi din lume

Anual se cheltuie milioane de dolari de către colecţionarii de artă care doresc să deţină lucrări valoroase. Totuşi cele mai scumpe lucrări tranzacţionate nu sunt neapărat şi cele mai cunoscute. De obicei acestea sunt deţinute sau se află în curstodia marilor muzee ale lumii. Vom avea în vedere în cadrul acestui top în primul rând picturile pe care puteţi să le admiraţi într-un muzeu, una peste alta celebritatea unei picturi creşte atunci când mai mulţi iubitori de artă şi de frumos pot să o admire. În plus ar trebui amintit că pe lângă milioanele de dolari cheltuite de colecţionari pe tablouri, sumele globale adunate din vânzarea de suveniruri ce întruchipează aceste picturi celebre depăşesc cu mult orice imaginaţie.

10 Naşterea lui Venus

Birth of Venus

Naşterea lui Venus este o pictură realizată de Sandro Botticelli în jurul lui 1485–87. Tabloul o înfăţişează pe zeiţa romană Venus ( sau Afrodita cum este numită în mitologia greacă) născându-se deasupra mării pe o scoică, aşa cum se spune şi mitul ei.  Unde a fost pictat acest tablou precum şi cel care l-a comandat sunt date care nu se ştiu cu siguranţă. Unii experţi sunt de părere că Lorenzo de Medici este cel care şi-a dorit acest tablou pentru a-şi împodobi locuinţa din  Castello. Azi pictura este deţinută de Galeria Uffizi din Florenţa.

Mai citeşte:

Top 10 lucruri pe care nu le ştiaţi despre Barcelona!

Top 5 lucruri pe care nu le ştiai despre Paris

9. Nuferii

Water Lilies

Nuferii (sau Nympheas) reprezintă o serie de 250 de tablouri pictate de artistul impresionist Claude Monet. Picturile reproduc chiar grădina de flori a lui Monet din Giverny şi reprezintă principalul obiectiv artistic asupra căruia pictorul şi-a concentrat activitatea în ultimii 30 de ani ai activităţii sale. Lucrările nu aparţin unui singur muzeu, ci sunt răspândite în întreaga lume. Unul dintre cele mai cunoscute tablouri din serie poate fi admirat de public la Metropolitan Museum of Art din New York.

8 Rondul de noapte

Night Watch

Terminat în 1642, chiar în perioada de apogeu a picturii olandeze, Roundul de Noapte este capodopera faimosului pictor Rembrandt van Rijn. Tabloul prezintă garda orașului aflată în mișcare, condusă de căpitanul Frans Banning Cocq şi locotenentul său, Willem van Ruytenburch. Multă vreme pictura a fost acoperită cu un lac închis la culoare, care a dat impresia greșită că a descris o scenă de noapte, de aici i-a şi rămas numele de Rondul de noapte. Acest lac a fost eliminat în anii 1940. Pictura poate fi admirată la Rijksmuseum din Amsterdam

7. Strigătul
National Museum

Strigătul (sau Ţipătul) este defapt o serie de tabloruri realizate de pictorul expresionist Edvard Munch. Acesta descrie o figură agonizantă pe un cer roşu ca sângele. Peisajul apocaliptic pare a fi pictat în fiordurile din preajma oraşului Oslo, mai exact fiind o vedere a acestuia de pe dealul Ekeberg. Artistul norvegian Edvard Munch a creat mai multe versiuni ale acestui tablou. Pictura pe care o vedem în imagine a fost realizată în 1893 şi poate fi admirată în cadrul Galeriei Naţionale a Norvegiei. Acest tablou chiar are o instorie interesantă întrucât în 1994 pictura a fost furată pentru a fi recuperată câteva luni mai târziu. Pasiunea hoţilor pentru acest tablou s-a manifestat din nou în 2004 când o altă versiune a picturii, cea din Munch Museum, a fost de asemenea furată, pentru a fi recuperată doi ani mai târziu.

6 Girl with a Pearl Earring (Fata cu cercel de perlă)

Mauritshuis

Acest tablou despre care unii spun că este \”Mona Lisa olandeză\” a fost pictată de celebrul Johannes Vermeer. Totuşi despre artist, ca şi despre operele sale se cunosc foarte puţine lucruri, iar acest tablou nu face vreo excepţie de la regulă. Pictura nu este datată, nu se ştie cine a comandat-o. Totuşi, după regulile epocii, portretul pare a fi unul chiar neobişnuit. Celebritatea picturii, dar şi a artistului a crescut foarte mult odată cu lucrarea lui Tracy Chevalier. Aceasta a scris o nuvelă istorică despre circumstanţele în care a fost creată. Nuvela a inspirat în 2003 filmul cu acelaşi nume în care rolul principal a fost atribuit actriţei Scarlett Johansson, drept fata care a pozat pentru Johannes Vermeer.

5 Guernica
Museo Reina Sofia

Guernica este una dintre cele mai cunoscute picturi realizate de pictorul spaniol Pablo Picasso. Tabloul descrie tragediile războiului civil din Spania şi impactul pe care acest conflict l-a avut asupra civililor nevinovaţi. Dorinţa lui  Picasso a fost să  atragă atenţia întregii lumi asupra bombardamentelor brutale efectuate de \”voluntarii\” germani asupra oraşului basc Guernica. De altfel Hitler a încercat prin detaşamentele trimise în ajutorul generalului Franco, care conducea forţele naţionaliste să vadă capacitatea de luptă a noilor arme care vor zgudui Europa în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Picasso a realizat lucrarea pe la jumătatea lunii iunie 1937. Azi pictura poate fi admirată la Madrid în Museo Reina Sofia.

4 Naşterea lui Adam
Vatican Museums

Cupola capelei Sixtină, pictată de Michelangelo între 1508 şi 1512, la cererea Papei Julius al II-lea, este una dintre cele mai cunoscute piese de artă care definesc perioada Renaşterii. Acest plafon este cel mai mare din Vatican. Chiar în mijlocul său sunt nouă scene din Cartea Genezei. Printre ultimele pictate a fost şi scena care este astăzi cunoscută în întreaga lume: crearea şi însufleţirea primului om, Adam, de către Dumnezeu. Fresca este nu doar celebră, dar şi folosită în numeroase spoturi video, mulţi neştiind că defapt aceasta nu este un tablou, ci o pictură pe un tavan.

3 Cina cea de Taina
Santa Maria delle Grazie

Cina cea de Taină este o pictură murală, realizată în secolul al XV-lea în Milano de un alt celebru pictor renascentist  Leonardo da Vinci. Această pictură acoperă peretele din spatele trapezei (sala de mese) mănăstirii Santa Maria delle Grazie din Milan. Reprezită scena ultimei mese pe care Iisus Hristos a luat-o pe pământ împreună cu cei 12 Apostoli înainte de a fi, trădat de Iuda Iscarioteanul – unul dintre Apostoli, şi de a fi răstignit pe Cruce. Leonardo şi-a început munca la această frescă în 1495 şi a terminat-o în 1498, deşi nu a lucrat în continuu la ea. Această frescă este una dintre cele mai discutate picturi din istoria creştinismului, unii oamenii sugerând că persoana care stă în stâga lui Iisus, cum priveşti tabloul, ar fi o femeie. Mai exact Maria Magdalena şi nu Apostolul Ioan, aşa cum spun majoritatea istoricilor şi teologilor. Această teorie controversată a devenit şi subiect al unor cărţi ce au devenit bestseller-uri: The Templar Revelation (1997), respectiv cea a lui Dan Brown, The Da Vinci Code (2003).

2 Noapte înstelată

Starry Night

Noaptea Înstelată este o pictură a artistului olandez  Vincent van Gogh. Van Gogh este unul dintre cei mai ciudaţi şi năpăstuiţi pictori. În întreaga sa viaţă el a reuşit să vândă doar un tablou, însă după moarte toate operele sale au devenit extrem de apreciate şi de bine plătite. Noaptea Înstelată a devenit în timp cea mai cunoscută imagine a culturii moderne. Tabloul prezintă satul Saint-Rémy sub un cer cu nişte stele ce arată asemeni unor turbine. Imaginea satului este de la azil spre nord. Se pare că pomul în formă de foc a fost adăugat în compoziţie după ce tabloul a fost terminat. Din 1941 tabloul a fost achiziţionat de Muzeul de artă Modernă din New York, unde poate fi văzut şi azi de public.

1.Mona Lisa

Mona Lisa

Cel mai faimos tablou al tuturor timpurilor este Mona Lisa. Acesta a fost pictat de Leonardo da Vinci în perioada Renaşterii, în Florenţa. El a început să picteze Mona Lisa în 1503 sau 1504 şi a terminat lucrarea cu puţin timp înainte să moară în 1519. Pictura a fost numită după Lisa del Giocondo, o reprezentantă a unui falilii bogate din Florenţa acelor ani. În 1911, the Mona Lisa a fost furată chiar de un angajat al Muzeului Luvru din Paris, Vincenzo Peruggia. Acesta considera că Mona Lisa ar trebui returnată Italiei. După ce a ascuns-o timp de doi ani în propriul său apartament acesta a încercat să o vândă Galeriei Uffizi din Florenţa. Azi Mona Lisa s-aîntors înapoi în Muzeul Luvru din Paris unde peste 6 milioane de oameni se înghesuie anual să o admire.

Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


one + 4 =

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>