Castelele şi conacele din Bihor sau un exemplu de cum să ştergi istoria cu buretele FOTO

Share Button
Ca multe alte obiective de patrimoniu din România, castelele şi conacele nobilimii maghiare au fost şi ele uitate şi ignorate, aşa că multe se află astăzi în pragul colapsului. Pierderea lor ar însemna însă ştergerea unor capitole nu doar din trecutul naţional, ci şi din cel european. O minimă acţiune de salvare le-ar face să dăinuiască în timp şi ar deschide drumul turistului de mâine către o Românie mai bogată.
În zestrea culturală a României de azi există un număr deloc neglijabil de imobile cu o imensă valoare istorică nu doar pentru studiul trecutului nostru, ci şi pentru istoria multiculturală europeană. Pe cuprinsul întregii ţări aflăm astfel, pe lângă vechile biserici ortodoxe, cetăţi moldave sau aşezăminte brâncoveneşti, şi oraşele greceşti de la Marea Neagră, dar şi necropolele bastarne ori aşezările săseşti şi maghiare din Transilvania. Toate, în egală măsură, fac parte din moştenirea patrimonială a ţării, moştenire care poate deveni o mină de aur pentru turismul cultural.
Conacele şi castelele, potenţiale pensiuni şi case de vacanţă
Ne vom îndrepta atenţia în articolul nostru către castelele şi conacele nobiliare maghiare din Transilvania. Întrucât aceste tipuri de construcţii se întind în tot spaţiul transilvănean, dar şi în Crişana, Banat şi Maramureş, ne vom opri de data aceasta asupra celor din judeţul Bihor.
Din păcate, cele mai multe dintre aceste castele ale nobilimii maghiare nu au fost incluse în patrimoniul cultural la categoria A (importanţă naţională), ci au fost marcate doar drept obiective de interes local. Judeţul Bihor însumează astfel circa treisprezece imobile cu titlul de castel şi alte câteva conace. Din păcate, importanţa lor istorică nu este cunoscută (în afara unui număr restrâns de specialişti) şi ele nu se regăsesc în niciun ghid turistic; deşi ar exista toate argumentele pentru această acţiune. Din păcate, nici autorităţile locale nu ştiu cum ar putea să folosească aceste clădiri, mulţi reprezentanţi considerându-le, pur şi simplu, o povară pentru bugetele locale.
Observăm din numeroase exemple că fructificarea încărcăturii istorice a unui monument nu este întotdeauna o soluţie pentru salvarea acestuia. Adesea, primarii – neluând în calcul că pot exista mai multe opţiuni pentru susţinerea în viaţă a imobilelor – oferă acestor clădiri doar „şansa\” de a deveni azile pentru persoane cu diverse dizabilităţi sau sedii de societăţi comerciale – instituţii care, prin natura lor, presupun o serie de modificări, şi nu în favoarea monumentelor. Alteori, edilii aşteaptă pur şi simplu să le vină de undeva nişte bani – bani de care să nu aibă nevoie în alte scopuri – ca să facă acolo un muzeu de orice natură. Dar, în loc să restrângă paleta de posibilităţi, primarii ar putea închiria sau chiar vinde unele dintre aceste monumente pe care nu le pot îngriji, asigurându-se că în contractele aferente sunt stipulate clauze clare cu privire la îngrijirea lor. Întrucât vorbim mai mult de foste domicilii sau case de vacanţă, aceste castele şi conace s-ar putea întoarce la destinaţiile iniţiale – acţiune cu mult mai puţin invazivă decât dacă ar fi gazde pentru diverse instituţii…
Pentru exemplificarea stării teribile de degradare în care se găsesc mare parte dintre aceste imobile (şi aceasta e situaţia în toată ţara, nu doar aici), am ales din judeţul Bihor două conace, Draveczky din comuna Tarcea şi Curia Komarony din satul Otomani, comuna Sălacea, şi trei castele: Zichy din satul Diosig, Thelegdy din comuna Tileagd, Miskolczy din comuna Ciumeghiu.
Conacele Draveczky şi Curia Komarony se degradează pe zi ce trece
Dacă despre castelele nobiliare se cunosc mai multe amănunte, iar documentarea este mai lesne de făcut întrucât familiile nobiliare care le-au construit sunt dintre cele reprezentative pentru regiune, conacele stau foarte prost la capitolul datare/informaţii. Aparţinând adesea unor funcţionari mai bogaţi sau unor nobili de rang mic, datele despre aceste imobile au rămas până în prezent captive fondurilor arhivistice. Astfel s-ar putea explica modul în care viceprimarul comunei Tarcea, Kerezsi Attila Sándor, localitatea în care se află conacul Draveczky, a prezentat presei locale imobilul ca fiind „o reşedinţă a unui fost boieraş\”.
 
Tot în această localitate există şi conacul Frater, clădire reabilitată, care găzduieşte în prezent un orfelinat. Conacul Draveczky, terminat în anul 1846, se află însă la un pas de prăbuşire; o parte a tavanului a căzut deja în interior. Primăria nu a alocat fonduri pentru reparaţii, invocând că imobilul nu se află în proprietatea sa, însă a realizat demersuri pe lângă proprietari fără a obţine rezultatul scontat.
Celălalt conac pe care îl prezentăm este Curia Komarony din satul Otomani, comuna Sălacea. Ridicat în secolul al XVIII-lea, imobilul se află într-o avansată stare de degradare, prezentând găuri şi fisuri mari în pereţi. În urmă cu trei ani, primarul oferea o speranţă celor care voiau să vadă acest imobil restaurat. „Avem un proiect comun cu Ungaria, finanţat de Uniunea Europeană, pentru a reabilita Conacul Otomani. Proiectul se derulează în două faze. Vrem să reabilităm partea interioară şi exterioară şi să deschidem o sală de expoziţie legată de Apele Române\”, declara pentru o publicaţie locală doamna Porsztner Sarolta Melinda. Ce s-a întâmplat de atunci şi până azi? În afara faptului că degradarea clădirii a continuat, lucrurile au rămas neclintite.
Eşti frumos, ai o şansă…
Castelele nobilimii maghiare trec printr-o selecţie impusă nu de vreun criteriu istoric, politic sau naţional, ci de unul monden – al frumuseţii. Astfel, dacă unele dintre ele – cele spectaculoase din punct de vedere arhitectonic – au avut norocul să fie preluate de proprietari care au investit cât de cât în consolidarea lor, altele, „banale\”, ridicate în dulcele stil clasic, îndură o soartă extrem de aspră; chiar dacă încă găzduiesc diverse instituţii. Ce-i drept, aceste clădiri cu arhitectură „banală\”, deşi arată destul de rău, sunt cvasi-funcţionale tocmai datorită micilor reparaţii făcute din când în când.
Poate cel mai bun exemplu al acestei selecţii „neoficiale\” îl reprezintă Castelul Zichy din satul Diosig. În Bihor există astfel trei castele construite de familia nobiliară Zichy: în localitatea Lugaşu de Jos, la Gheghie şi cel din satul Diosig. Dacă primele două, spectaculoase ca arhitectură, au fost renovate şi întreţinute, cel din Diosig, chiar dacă e cel mai vechi dintre ele, se găseşte într-o situaţie jalnică.

Castelul a fost construit de către Grunsfeld Franz Johann în anul 1701, iar în 1719 a fost renovat şi lărgit. În anul 1810, castelul şi podgoria au fost cumpărate de un membru al familiei Zichy, din Bratislava. Până în anul 1920 a fost castel nobiliar, apoi, până în 1965, şcoală de viticultură. După această dată a găzduit Casa Agricolă Judeţeană. Până recent, o parte din sălile castelului au fost închiriate de către societatea comercială S.C. „Contimex\” S.A. din Oradea pentru activităţi de producţie.
Primăria Diosig are în vedere un proiect pentru a pune în valoare imobilul din punct de vedere turistic, luând în considerare parcul dendrologic al castelului (de circa un hectar, bine întreţinut) şi apa termală disponibilă în zonă. Cu toate acestea, conform specialiştilor contactaţi pentru restaurarea clădirii de 44 de camere, suma necesară este de ordinul milioanelor de lei; şi nimeni nu e dispus să ofere atâţia bani…
Reprezentativ ca destinaţie pentru cele mai multe dintre aceste imobile, castelul Miskolczy din comuna Ciumeghiu a ajuns, după naţionalizarea produsă în timpul regimului comunist, unitate sanitară. O vreme a funcţionat drept cămin-spital pentru copii cu probleme psihice şi fizice, ulterior a fost dispensar sătesc. Ca şi în cazul Cetăţii Ineului, unele dintre aceste monumente ascund nu doar trista lor poveste, ci şi a celor care, în vremea comunismului, au fost lăsaţi să sufere între zidurile lor pentru că nu erau compatibili cu omul nou pe care regimul dorea să îl construiască. Lucrările de construcţie a castelului Miskolczy au fost definitivate în 1779, acesta aparţinând baronului maghiar Tisza. În prezent se desfăşoară procedurile de retrocedare a clădirii (aflate în stare de degradare) către urmaşii baronului.
Câştigat de proprietar, dar lăsat statului român
Castelul Thelegdy din comuna Tileagd este un caz aparte. În urmă cu mai mulţi ani, imobilul a fost revendicat în instanţă de către un urmaş al contelui Thelegdy, domiciliat în Viena. Cel în cauză a renunţat ulterior la revendicarea clădirii, cu condiţia ca aceasta să nu poată fi folosită în alte scopuri decât pentru îngrijirea copiilor instituţionalizaţi – ceea ce, aşa cum aminteam, se întâmplă cu multe imobile care au aparţinut nobilimii maghiare. În prezent, clădirea este în administrarea Consiliului Judeţean Bihor, având destinaţia de Centru şcolar pentru educaţie incluzivă pentru copiii cu handicap. Din păcate, monumentul construit la 1848 este deteriorat masiv: bucăţi din tencuiala exterioară şi interioară s-au desprins de pe pereţii clădirii, iar acoperişul este parţial degradat.
 
Autorităţile: avem planuri, dar nu şi bani
Epilog: l-am contactat pe Lucian Silaghi, directorul Direcţiei Judeţene de Cultură şi Patrimoniu Naţional Bihor, dorind să ştim care este motivul pentru care castelele şi conacele din judeţ au ajuns în această stare; cine este vinovat şi cum s-a implicat instituţia pe care domnia sa o conduce în rezolvarea problemelor. Principala problemă semnalată de domnia sa a fost lipsa fondurilor pentru reabilitare. La capitolul soluţii, domnul Silaghi ne-a declarat că doar „accesarea de fonduri europene pentru introducerea în circuitul turistic sau concesionarea lor, cu condiţia reabilitării, ar putea salva aceste monumente\”. Totuşi, directorul consideră că „DJCPN Bihor nu se poate implica în reabilitarea monumentelor în primul rând pentru că nu dispune de fonduri şi pentru că, potrivit legislaţiei în vigoare, obligaţia de întreţinere, reabilitare revine proprietarilor\”.
Capitolul realizări este acoperit de planuri şi proiecte: „La Miskolczy şi la Curia Komarony s-au realizat proiecte de reabilitare, în timp ce pentru castelul Thelegdy, proprietarul său – C.J. Bihor – doar intenţionează să facă un astfel de proiect. Dacă pentru monumentul de la Zichy situaţia juridică este neclară şi încă nu s-a făcut un proiect, în conacul Draveczky cu siguranţă nu se vor investi bani publici pentru că este proprietate privată\”.
Aceste monumente aşteaptă de ani de zile răspunsuri clare; ar vrea să redevină borne ale istoriei, dar primesc în schimb promisiuni şi planuri. De 20 de ani, vidul şi carenţele legislative, dezinteresul şi neprofesionalismul celor responsabili, subfinanţarea cronică, lipsa de viziune, laolaltă cu nenumăratele încălcări ale legii au produs un dezastru generalizat cât priveşte patrimoniul cultural local şi naţional.

2 Responses to Castelele şi conacele din Bihor sau un exemplu de cum să ştergi istoria cu buretele FOTO

  1. …si cum pe proprietari ii doare-n..f…d de istorie..pe autoritati la fel….in curand totul va disparea…SA LE FIE RUSINE!!!!

  2. cazare says:

    buna treaba! Frumos articol. Bine scris.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


× 5 = forty

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>