Voluntarii Asociației Turism Istoric organizează în luna Septembrie 6 tururi ghidate pietonale prin București, câte unul pentru fiecare sector în parte. Redescoperirea Bucureștiului prin intermediul acestor trasee culturale este unul dintre principalele obiective ale proiectului Tineri Voluntari pentru Patrimoniu Romanesc, proiect în cadrul căruia se desfășoară aceste trasee culturale pietonale.

Sâmbătă, 2 septembrie, orele 10, respectiv 11 – au avut loc două trasee demonstrative organizate în parcul Ioanid. Alături de voluntarii noștri minunați au venit și alți iubitori au istoriei și patrimoniului românesc.

Programul traseelor organizate de voluntarii Asociației Turism Istoric este următorul:

  • Sâmbătă, 9 Septembrie, ora 11 – Din Grădină la Uzină: traseu prin sectorul 6 (plecarea se face din fața Grădinii Botanice)

  • Duminică, 10 Septembrie, ora 17 – Turul Focului, la pas prin periferia Bucureștiului. Traseul secorului 2 (plecarea se face de la Biserica Amenească)

  • Sâmbătă, 16 Septembrie, ora 11 – București, de la han la car. Traseul sectorului 3 (punctul de plecare din fața statuii lui Vlad Tepeș, Curtea Domnească)

  • Sâmbătă, 23 Septembrie, ora 11 – Piața Victoriei, un loc simbol al Bucureștiului. Traseul sectorului 1 (plecarea se face din fața Muzeului Antipa)

  • Sâmbătă, 30 Septembrie, ora 11 – Poveștile Parcului Carol. Traseul sectorului 4 (punctul de plecare nu s-a stabilit încă)

  • Duminică, 1 Octombrie, ora 17 – Străzile cu nume de medici din București. Traseul sectorului 5 (plecarea se face din fața Facultății de Medicină Carol Davila)

Accesul este gratuit, iar durata tururilor este variabilă intre 40-75 de minute. Fiecare tur are anunțată durata. Vă așteptăm cu drag alături de noi!

Click aici pentru a vedea toate informatiile

Desfășurarea proiectului Tineri Voluntari pentru Patrimoniu Românesc

Programul de volutariat se desfășoară în Bucuresti. Sunt disponibile 54 de locuri pentru voluntari.

Prima etapă, 20 iulie – 27 August, a constat în înscrierea și selectarea candidaților pe bază formularului de înscriere si a CV-ului

A doua etapă a constat în participarea la cinci zile de workshopuri, prezentări și tururi demonstrative pentru ca voluntarii să dobândească informațiile necesare și pentru a defini planul traseelor, respectiv campania de promovare. Această etapa s-a desfășurat în perioada 28 august – 2 Septembrie 2017 la Ceainăria Social TeaHouse (str. Bosianu nr 19) și pe traseul Parcului Ioanid. 

A treia etapă va urmări realizarea de către voluntari a 6 campanii de promovare și susținere a 6 tururi/ trasee culturale prin București, precum și a comunicărilor post eveniment  în perioada: 1 Septembrie – 1 octombrie 2017.

Stagiul de voluntariat: Tineri voluntari pentru patrimoniul românesc este un proiect inovativ implementat de Asociația Turism Istoric, cofinantat de Ministerul Tineretului și Sportului la Concursul Național de Proiecte pentru Tineret 2017.

Alte informații despre proiect